Bilanțul atacului rus asupra orașului Dnipro a crescut la 35 de morți
0Bilanțul atacului rus care a distrus, sâmbătă, un bloc de locuințe în orașul Dnipro, situat în estul Ucrainei, a crescut la 35 de morți, printre care se numără și doi copii, și la zeci de răniți, a transmis, luni, guvernatorul regional Valentin Reznicenko, relatează AFP, conform Agerpres.

„Treizeci şi nouă de persoane au fost salvate, 75 de au fost rănite”, a transmis pe rețelele de socializare guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk.
Acesta a mai menționat că „soarta altor 35 de locuitori ai imobilului este necunoscută", în timp ce operațiunile de salvare continuă.
Conducerea de la Kiev a condamnat, duminică, bombardamentele împotriva civililor și a denunțat „teroarea rusă”.
În afară de orașul ucrainean Dnipro, alte zone afectate au fost Odesa, Harkov, Liov și Kiev, unde infrastructura civilă a fost avariată și aprovizionarea cu energie electrică a fost întreruptă.
Forțele ucrainene au menționat că au doborât 25 dintre cele 38 de rachete lansate, sâmbătă, de trupele ruse.