Bavaria încheie un „contract preliminar” în vederea achiziţionării a 2,5 milioane de doze de vaccin Sputnik V
0
Bavaria a negociat un „contract preliminar” în vederea achiziţionării a 2,5 milioane de doze de vaccin rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, sub rezerva aprobării vaccinului de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), a anunţat ministrul-preşedinte Markus Söder, relatează AFP.
Acest ”contract preliminar a fost semnat” miercuri, a anunţat într-o conferinţă de presă, la Munchen, alesul conservator din tabăra Angelei Merkel.
”Dacă Sputnik V este aprobat în Europa, atunci landul Bavaria va primi doze de vaccin suplimentare”, şi anume 2,5 milioane de doze, ”în iunie”.
Negocieri s-au purtat cu Fondul Suveran rus (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului, a precizat într-un comunicat Ministerul regional al Sănătăţii.
”În afară de posibilitatea de a importa vaccin direct din Rusia, o linie de producţie urmează să fie creată de către societatea R-Pharm Germany la Illertissen”, o comună din Bavaria, anunţă aceeaşi sursă.
Societatea R-Pharm Germany este o filială a grupului rus producător de medicamente R-Pharm.
Söder, un posibil candidat la succesiunea lui Merkel, a pledat în martie ca EMA, care a început examinarea Sputnik V, ”să accelereze” procedura de aprobare.
El conduce Uniunea Creştin Socială (CSU), formaţiunea soră bavareză a Uniunii Creştin Democrate (CDU) a lui Merkel.
El se bucură în sondaje de o mare popularitate în rândul alegătorilor decât liderul formaţiunii conservatoare Armin Laschet, de asemenea pretendent la cancelarie.
Bavaria, cel mai mare land german, este primul land german care anunţă o astfel de comandă, în contextul în care campania de vaccnare împotriva covid-19 bate pasul pe loc în Germania, din cauza organizării logistice şi a numărului de doze disponibile.
Guvernul german a declarat până acum că vrea să aştepte ca EMA să se pronunţe, înainte să negocieze achiziţii Sputnik V. Însă Berlinul se comportă ca principalul avocat al vaccinului rusesc împotriva covid-19 în Europa.
Alte ţări occidentale, ca Franţa, acuză Moscova de faptul că se foloseşte de vaccinul anticovid-19 Sputnik V ca ”instrument de influenţă geopolitică”, acuzaţii pe care Rusia le respinge.
Din cauza lentorii vaccinării în Uniunea Europeană (UE), Austria a anunţat că negociază în mod direct livrarea vaccinului rusesc împotriva covid-19 Sputnik V.
Ungaria este în prezent singurul stat membru UE care îşi vaccinează populaţia cu vaccinul rusesc anticovid-19 Sputnik V.