Atentat terorist în Franţa: Selfie cu şeful decapitat. Atacatorul, soţia şi sora acestuia, la interogatoriu
0Yassim Salhi, barbatul suspectat că şi-a decapitat şeful de la o fabrica din apropiere de Lyon, în sudul Frantei, s-ar fi fotografiat cu victima decapitată şi ar fi trimis fotografia printr-un sistem gratuit de comunicare pe internet în Canada.
Surse din cadrul echipei de anchetatori francezi spun ca Yassin Salhi, în vârstă de 35 de ani, este acuzat ca ar fi depozitat lichide explozibile în apropierea fabricii şi care au provocat explozia Salhi are 3 copii şi este interogat de poliţie împreună cu soţia sa şi cu sora sa. Investigatorii nu au reuşit să afle cui i-a trimis bărbatul fotografia selfie.
Yassim Salhi, un francez de origine nord-africană în vârstă de 35 de ani, este reţinut în oraşul Lyon, după ce a intrat cu maşina într-un depozit în care erau stocate recipiente cu gaz. El a fost arestat în timp ce încerca să deschidă canistre cu substanţe inflamabile.
Poliţia a găsit capul lui Herve Cornara, managerul în vârstă de 54 de ani al firmei de transport la care Salhi era curier, agăţat de un gard al uzinei deţinute de compania americană Air Products şi încadrat de steaguri cu inscripţii islamiste.
Procurorul din Paris, Francois Molins, a afirmat vineri că anchetatorii vor încerca să determine cursul exact al evenimentelor, pentru a stabili dacă Salhi a acţionat singur.
Examinarea telefonului mobil al suspectului a dezvăluit că acesta şi-a făcut un selfie cu capul şefului său şi l-a trimis prin aplicaţia WhatsApp către un cont asociat cu un număr nord-american, a declarat sâmbătă o sursă apropiată anchetei. Deocamdată nu se ştie cui aparţine contul respectiv.
Cadavrul lui Cornara prezenta de asemenea semne de strangulare, ceea ce sugerează că bărbatul ar fi fost ucis în alt loc, înainte de a fi decapitat.
Anchetatorii care au percheziţinat locuinţa lui Salhi din Saint-Priest, în apropiere de Lyon, au confiscat un laptop, o tabletă şi un pistol fals, dar nu au găsit urme de explozibil sau propagandă radicală.