Atac cu bombă în casa unui procuror grec

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie puternică, cauzată potrivit primelor elemente furnizate de poliţie de un atac cu bombă, a provocat sâmbătă dimineaţa pagube materiale importante, fără să producă victime, într-un imobil, din centrul oraşului Larissa, în care locuieşte un magistrat, relatează AFP.

Potrivit agenţiilor elene, acest procuror, care beneficia de protecţie din partea poliţiei, nu se afla la domiciliu în momentul deflagraţiei, produse un pic după ora locală 4.00 (4.00, ora României).

Numeroase ferestre au fost sparte, maşini şi pereţi de casă au fost avariaţi grav, pe o rază de 80 de metri, potrivit site-ului cotidianului Eleftheria cu sediul la Larissa .

Asociaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor greci a îndemnat vineri, într-un comunicat, să le fie consolidată securitatea împotriva unui „pericol extrem" căruia îi expuşi unii magistraţi.

Ei reacţionau astfel în urma unei încercări de comitere a unui atentat care a vizat miercuri un tribunal de primă instanţă la Atena, unde a fost dezamorsat un colet-capcană trimis Baroului din capitală.

Atentate cu dispozitive explozive artizanale împotriva unor ţinte guvernamentale, diplomatice, economice sau judiciare sunt frecvente în Grecia, în ultimii ani, fiind imputate în general, de către poliţie, mişcării de stânga anarhiste.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite