Arestarea tânărului analist de informații i-a șocat pe cei din orașul său. Un expert a explicat de ce avea acces la informații clasificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vestea arestării lui Jack Teixeira, analist de informații la o bază militară a SUA, i-a șocat pe locuitorii orașului Dighton, statul Massachusetts, unde acesta locuia cu mama sa. Micul oraș agricol aflat la o oră de condus de Boston a fost zguduit joi când agenții federali au deschis la locuința acestuia și l-au escortat în cătușe, relatează The Guardian.

Tanar arestat captura Telegraph jpg

„Parcă ar fi țara lui Dumnezeu aici”, a reacționat fermierul Cam Levesque, în vârstă de 26 de ani. „Tragem cu armele, mergem cu motociclete de teren. Nimeni nu spune nimic, atâta timp cât ești respectuos în privința asta. Fiecare face ce vrea".

Joi seara, drumurile erau blocate de agenți federali care descinseseră spre casa unde  Teixeira  locuia cu mama sa, proprietara unei florării. Vecinii celor doi au spus că acesta le-a făcut impresia unui tânăr liniștit și politicos.

Vineri, Jack Teixeira va apărea in fața unei instanței din Boston, unde va fi pus sub acuzare pentru distribuirea de informații clasificate, și riscă până la 10 ani de închisoare pentru fiecare cap de acuzare.

Angajat în aripa de informații a Gărzii Aeriene Naționale, tânărul de 21 de ani, ar fi luat acasă documente clasificate pe care le-a fotografiat în dormitorul său înainte de a le distribui în mai multe tranșe pe un grup restrâns de chat de pe platforma Discord.

„Este cea mai mare noutate din ultimii ani”, a comentat inginerul Kevin Swist, în vârstă de 52 de ani. "Este un oraș mic și ne place să rămână așa - fără probleme."

Teixeira a intrat într-o „o grămadă de necazuri", a spus Swist, adăugând că i se pare "o nebunie" faptul că armata SUA a permis unui băiat atât de tânăr accesul la un număr atât de mare de informații clasificate.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, a explicat că „le încredințăm membrilor noștri o mulțime de responsabilități de la o vârstă foarte fragedă. Luați exemplul unui tânăr sergent de pluton și reflectați la responsabilitatea și încrederea pe care le-o acordăm acestor indivizi pentru a conduce trupele în luptă."

Ce spun prietenii și foștii colegi

Totuși, unele mărturii au indicat faptul că Teixeira ar fi avut opinii antiguvernamentale. De pildă, un membru al forumului de pe Discord a dezvăluit pentru jurnaliștii de la Associated Press că Teixeira - liderul celor circa 20 de membri ai grupului - critica politici ale guvernului american, dar și armata deoarece este „condusă de politicienii de elită".

Teixeira ar fi avut mari regrete că a intrat în armată și își sfătuia amicii să nu apuce pe această cale, a spus acesta.

Publicațiile Bellingcat și New York Times au făcut public numele său înainte ca FBI-ul să confirme că tânărul este suspectul principal în scurgerea de informații.

Un fost coleg de liceu, John Powell, în vârstă de 20 de ani, a declarat că a fost uimit să afle de veștile despre arestarea lui Teixeira. „Am rămas cu gura căscată. Întotdeauna a fost foarte drăguț cu mine”, a declarat Powell pentru AP.

Powell și-a amintit că prietenului său îi plăceau jocurile video și obișnuia să le joace cu prietenii online. "Se luau mult de el. Era foarte retras; își vedea de ale lui. Dar tot se întâmpla. Cred că s-a descurcat bine. Avea resurse, avea prieteni la care să meargă. Întotdeauna puteai să vorbești cu profesorii cool despre asta. A reușit să treacă peste asta".

"Va trebui să se creeze un precedent", a spus Correia, un fost membru al Gărzii Naționale Aeriene. "Îmi pare rău pentru el. Este o chestiune gravă. A depus un jurământ ".

Cum de avea Teixeira acces la materiale de tip „top secret”

John Miller, expert de informații, a explicat pentru CNN cum a fost posibil ca un angajat aflat la început de carieră să aibă acces la informații atât de sensibile, mai cu seamă cele ținând de evaluări asupra aliaților și adversarilor SUA, dar și detalii secrete despre situația războiului din Ucraina.

„Trebuie să înțelegeți cât de mult ne bazăm pe tinerii care au funcții sensibile în armată. Jack Teixeira a lucrat în cadrul Aripii 102 de informații a Gărzii Naționale Aeriene. Munca lor este foarte sensibilă și de importanță vitală. Ei pilotează dronele care efectuează misiuni de informații/supraveghere/Recunoaștere (ISR) în sprijinul Forțelor Aeriene și al luptătorilor de la sol în locuri precum Irak, Afganistan, Siria și în sprijinul echipelor de operațiuni speciale care pot fi trimise oriunde în misiuni clasificate. Aceasta înseamnă că unitățile au nevoie de acces la o gamă largă de informații și analize, deoarece pot opera în mai multe teatre de operațiuni împotriva mai multor amenințări. Cealaltă misiune a acestora este colectarea de informații cibernetice, iar aceasta este și mai amplă din punct de vedere al domeniului de aplicare”.

Teixeira era un "specialist în sisteme de transport cibernetic", adică un specialist responsabil cu rețelele de comunicații militare. Un oficial din domeniul apărării a declarat pentru Associated Press că Teixeira ar fi avut un nivel mai ridicat de autorizație de securitate, deoarece ar fi avut și sarcina de a asigura protecția rețelelor.

The Guardian a văzut aproximativ 50 dintre documentele scurse, dar există indicii că de fapt mult mai multe au fost publicate pe grupul de chat „Thug Shaker Central”. Publicația „The New York Times” susține că a văzut aproximativ 300 de documente, dintre care doar o mică parte au fost dezvăluite până acum, ceea ce indică faptul că prejudiciile aduse securității naționale ar putea fi mai grave decât s-a recunoscut până acum.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite