Aeroportul din Berlin anulează toate zborurile, luni, din cauza unei greve

0
Publicat:

Aeroportul din Berlin va intra în grevă, luni, începând cu ora locală 03:30. Sindicatul german Verdi a cerut personalului de securitate aeriană să intre în grevă, pentru solicitarea unei majorări salariale.

FOTO EPA EFE
FOTO EPA EFE

Sindicatul a anunțat că aeroportul a luat decizia de a anula toate zborurile. Greva va începe de la ora 03:30 și se va termina la miezul nopții. 

„Din cauza grevelor de avertizare ale personalului de securitate, nicio plecare a zborurilor de pasageri nu va fi posibilă luni, 24 aprilie”, au transmis reprezentanții aeroportului din Berlin Brandenburg într-un comunicat, relatează Libertatea

Sindicatele din Germania cer salarii mai mari pentru membrii care au nevoie să facă față creșterii costului vieții. Aici au avut loc încă din prima parte a anului cele mai mari greve din ultimele decenii. Greva din aeroportul capitalei are loc după ce zilele trecute și alte aeroporturi din Hamburg, Dusseldorf, Koln și Stuttgart au anulat peste 700 de zboruri.

Sindicatul Verdi reprezintă peste 2.5 milioane de angajați din domeniul public. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite