Aderarea la Schengen este politizată şi nu se aşteaptă o decizei până la sfârşitul lui 2013

0
0
România mai aşteaptă încă să fie primită în spaţiul Schengen
România mai aşteaptă încă să fie primită în spaţiul Schengen

Problema extinderii spaţiului Schengen a devenit în întregime politică şi nu este aşteptată nicio decizie până la sfârşitul lui 2013, a declarat o sursă diplomatică din cadrul Consiliului Uniunii Europene, relatează site-ul Novinite.com.

Sursa citată a reamintit pentru Bulgarian Telegraph Agency (BTA) că ţările care au blocat decizia privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen au fost Olanda, Germania şi Franţa.

Aceasta a sugerat că obţinerea unui consens va fi dificilă deoarece mai multe ţări sunt sceptice cu privire la extinderea acestei zone de liberă circulaţie.

Sursa a subliniat că situaţia nu se va schimba nici dacă rapoartele Comisiei Europene elaborate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, de la sfârşitul lui 2013, vor fi pozitive.

Rugat să comenteze planurile de prevenire a turismului pentru beneficii sociale dinspre estul către vestul Europei, diplomatul a afirmat că cel mai important este ca UE să respecte propria legislaţie.

După întâlnirea Consiliului Afaceri Interne la începutul lui martie, doar zece ţări şi-au declarat sprijinul faţă de aderarea Bulgariei şi României la Schengen.
 

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri