Acord în UE pentru facilitarea recuperării pensiilor alimentare
0Miniştrii justiţiei din UE au încheiat vineri un acord de cooperare pentru facilitarea recuperării pensiilor alimentare, a anunţat Comisia Europeană, relatează NewsIn, citând AFP.
"Graţie acestui nou regulament european, o decizie dată de un stat membru va avea aceeaşi forţă de executare şi acelaşi efect peste tot în Europa", a spus Jacques Barrot, comisarul pentru justiţie, libertăţi şi securitate.
"Partenerii şi copiii nu vor mai fi suspuşi diversităţii sistemelor naţionale. Pentru fiecare etapă a procesului de recuperare a unei pensii alimentare, ei vor beneficia de măsuri de ajutor şi asistenţă din partea autorităţilor administrative", a precizat el.
"Subzistenţa a numeroase persoane, mai ales copii, din Uniune depinde de o acordare efectivă a pensiilor alimentare. Acordul de astăzi marchează deci un pas esenţial în protejarea lor", a mai spus oficialul.
Acordul prevede un dispozitiv administrativ pentru facilitarea căutării oricărei persoane care se sustrage de la obligaţia plătirii pensiei alimentare, precum şi un ajutor judiciar gratuit pentru cei cu vârste sub 21 de ani. Acordul va permite localizarea persoanelor care nu-şi îndeplinesc obligaţiile şi să se verifice dacă veniturile respectivei persoane îi permit să plătească.
De asemenea, acordul facilitează recuperarea într-o altă ţară a unei obligaţii de acest gen pronunţată de un judecător sau de o autoritate administrativă, în cazul ţărilor nordice.
UE înregistrează anual 170.000 divorţuri ale unor cupluri internaţionale, apărând pensiile alimentare. Însă acestea se pot aplica şi pentru cuplurile necăsătorite - concubini, familii monoparentale.























































