Abatele Pierre a salvat mii de vieţi în cel de-al Doilea Război Mondial
0Francezii vor aduce, vineri, un omagiu preotului "ocrotitor al săracilor", care a fost votat de 17 ori drept personalitatea preferată în Hexagon. Abatele Pierre, care a murit luni, la
Francezii vor aduce, vineri, un omagiu preotului "ocrotitor al săracilor", care a fost votat de 17 ori drept personalitatea preferată în Hexagon.
Abatele Pierre, care a murit luni, la vârsta de 94 de ani, a fost una dintre cele mai respectate şi mai populare personalităţi ale Franţei. Funeraliile sale vor avea loc vineri, la Catedrala Notre-Dame din Paris, în prezenţa preşedintelui Jacques Chirac şi a membrilor guvernului. Franţa a instituit o "zi de omagiu naţional", această onoare fiind acordată, ultima dată, exploratorului Jacques Cousteau, decedat în 1997.
De 17 ori personalitatea preferată a francezilor
Abbe Pierre, care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii militând în favoarea săracilor, a persoanelor fără adăpost şi a celor fără un loc de muncă, a fost votat de 17 ori ca fiind personalitatea preferată a francezilor. Ultima dată, în 2003, a fost în topul unui sondaj realizat de publicaţia "Journal du Dimanche", în care l-a surclasat în popularitate pe fotbalistul Zinedine Zidane, ieşit al doilea.
A luptat în Rezistenţă sub pseudonimul "Abbe Pierre"
Preotul Henri Antoine Groues şi-a luat pseudonimul "Abbe Pierre", în timpul activităţii din Rezistenţa franceză, în al Doilea Război Mondial, când obişnuia să îi salveze pe evrei sau pe cei persecutaţi politic, scoţându-i clandestin din Franţa ocupată şi ajutându-i să ajungă în Elveţia. El a salvat în acest fel mii de vieţi.
Cu toate acestea, în anii '90, el a fost criticat de o organizaţie a evreilor americani, fiind acuzat că ar fi trecut prea uşor cu vederea crimele comise de nazişti împotriva evreilor.
Organizaţia a cerut Bisericii Catolice să ia măsuri împotriva lui, însă susţinătorii acestuia au spus că nu era antisemit, ci încerca numai să facă dreptate palestinienilor. La sfârşitul războiului, el a devenit membru al parlamentului francez, iar în 1949, a fondat mişcarea Emmaus, cunoscută pentru acţiunile sale în favoarea săracilor.
Viziune reformatoare asupra bisericii
Abbe Pierre era un suporter al reformei Bisericii Catolice. El dorea ca femeile să poată deveni preoţi, iar preoţii catolici să se poată căsători şi a recunoscut că în tinereţe a avut o relaţie sexuală cu o femeie. Pe plan politic, a susţinut legalizarea adopţiilor în cazul homosexualilor, intrând în conflict cu conservatorii francezi. Abbe Pierre a obţinut, în 1991, Premiul Balzan pentru Umanitate, Pace şi Frăţie.
Începând de astăzi, francezii de rând îi pot aduce un ultim omagiu, sicriul fiind expus la Catedrala Val-de-Grace, din Paris.























































