900 de pasageri, blocaţi toată noaptea pe un feribot care nu poate andoca în Copenhaga din cauza furtunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 900 de pasageri aflaţi pe un feribot care circulă între Oslo şi Copenhaga ar putea rămâne pe mare toată noaptea din cauza furtunilor puternice care s-au abătut asupra Peninsulei Scandinave, informează DPA.

E posibil ca feribotul să nu reuşească să andocheze în Copenhaga înainte de ora 7:00 (06:00 GMT) joi dimineaţă din cauza condiţiilor meteorologice, a declarat un purtător de cuvânt al companiei de transport DFDS.

Pasagerii vor primi mâncare şi băuturi gratis, a adăugat purtătorul de cuvânt.Ruta de feribot Oslo-Copenhaga este populară atât în rândul norvegienilor, cât şi al danezilor întrucât face legătura între cele două capitale.

Feribotul ar fi trebuit să ajungă la Copenhaga miercuri dimineaţă, dar nu a reuşit să acosteze din cauza condiţiilor meteo. La prânz se afla în Öresund, strâmtoarea dintre Danemarca şi Suedia.

Unul dintre pasageri a fost transportat cu elicopterul din cauze medicale, informează agenţia daneză Ritzau.

Iniţial, asupra Danemarcei s-a abătut miercuri o ninsoare abundentă, în timp ce ploi torenţiale au afectat alte zone din ţară. S-au înregistrat de asemenea vânturi puternice şi în rafale.

Feribotul din Oslo nu este singurul afectat după ce furtunile au dus la anularea mai multor curse între insula daneză din Marea Baltică Bornholm şi Ystad, în sudul Suediei, dar şi între Hirtshals, în Danemarca, şi Kristiansand şi Larvik, în sudul Norvegiei.   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite