Biografia lui Vladimir Putin a ajuns să fie predată în școlile din teritoriile ocupate ale Ucrainei

0
Publicat:

Rușii din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei continuă să răspândească propagandă, inclusiv în rândul copiilor. Astfel, recent s-a aflat că au fost distribuit în școli cărți cu biografii ale dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Biografia lui Putin, în școlile din Ucraina FOTO: Dialog
Biografia lui Putin, în școlile din Ucraina FOTO: Dialog

„De această dată, în școli a fost adusă o biografie a criminalului internațional Vladimir Putin. În cele mai bune tradiții ale țărilor totalitare, biografia conține interpretări pur fictive sau manipulative ale faptelor din viața principalului terorist al lumii”, a raportat Centrul Național de Rezistență, potrivit zn.ua

În prezent, nu există informații cu privire la faptul dacă copiii ucraineni sunt obligați să studieze biografia dictatorului.

„Cu toate acestea, din experiență, nu este greu de presupus că profesorii vor crea un cult al personalității liderului ocupanților în timpul <conversațiilor despre lucruri importante> condiționate”, adaugă Centrul Național de Rezistență. 

Potrivit sursei citate, în teritoriile ucrainene ocupate temporar, rușii continuă să dezvolte o rețea de „muzee ale celui de-al Doilea Război Mondial”, pe care le deschid în școlile confiscate.

Agenția a subliniat că muzeele sunt finanțate prin subvenții din partea administrației dictatorului de la Kremlin, Vladimir Putin.

Știri Externe



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite