Top 3 remedii naturale care alungă durerile de cap

0
0
Decoctul de salcie este cel mai bun tratament natural pentru durerile de cap FOTO: Shutterstock
Decoctul de salcie este cel mai bun tratament natural pentru durerile de cap FOTO: Shutterstock

O banală durere de cap îţi poate strica întreaga zi. Dacă o tratezi cu indiferenţă, se poate agrava. Iar dacă iei pastile, poate scapi de durere, dar îţi iriţi tubul digestiv. Plantele, în schimb, sunt eficiente, iar efectele secundare sunt minime.

1. Salcia

Planta-vedetă pentru tratamentul durerilor de cap este salcia. Mai exact, scoarţa de salcie acţionează ca un analgezic datorită conţinutului său bogat în salicină, substanţa activă din aspirină. De fapt, aspirina a fost preparată iniţial din extract de coajă de salcie.

Pentru a calma durerile intense, apăsătoare de cap e indicat să bei două-trei căni cu decoct de scoarţă de salcie într-o zi. Decoctul se prepară dintr-o lingură de scoarţă măcinată la 250 ml apă şi se fierbe timp de zece minute.

2. Cicoarea şi creţişoara

Femeile suferă mai des de dureri de cap decât bărbaţii, iar uneori acestea sunt asociate cu durerile menstruale. De aceea, lor li se recomandă ceaiul sau decoctul din flori de cicoare. Infuzia se pregăteşte dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte, iar decoctul dintr-o lingură cu flori care se fierb în 250 ml apă.

Pentru ca durerea de cap asociată durerilor menstruale să dispară într-un timp mai scurt, realizează o infuzie dintr-o combinaţie de cicoare cu creţişoară. Se pune câte o linguriţă din fiecare plantă la o jumătate de litru de apă.

3. Ulei esenţial de levănţică sau de mentă

Completează efectul ceaiurilor cu uleiurile esenţiale din plante. Câteva picături de ulei esenţial de levănţică sau mentă puse în lampa de aromaterapie îţi alungă durerea de cap.

Aceste plante sunt recunoscute pentru proprietăţile lor calmante, iar uleiurile esenţiale sunt produse foarte concentrate. De aceea, o doză mică de ulei are efecte puternice într-un timp scurt.

Ia-ţi durerea cu mâna

Dacă durerea de cap este atât de puternică, încât nu te lasă să-ţi faci treaba la serviciu şi nu ai la îndemână niciunul dintre remediile enumerate mai sus, apelează la masaj. Este important să te retragi într-un loc liniştit şi să te aşezi comod pe un scaun. Aşază-ţi degetele mari de la ambele mâini pe mijlocul frunţii şi realizează mişcări circulare către tâmple. Apoi presează uşor pe tâmple. Acest masaj nu trebuie să dureze mai mult de 10 minute.

Viață sănătoasă


Ultimele știri
Cele mai citite