Soluţii naturiste pentru combaterea mătreţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dintr-un morcov şi o jumătate de lămâie îţi poţi prepara o mască antimătreaţă
Dintr-un morcov şi o jumătate de lămâie îţi poţi prepara o mască antimătreaţă

Ai încercat multe produse cosmetice şi tot n-ai reuşit să scapi de mătreaţă? Nu te da bătut! Îţi oferim câteva soluţii ieftine şi uşor de preparat care te pot ajuta să elimini nesuferitele coji albicioase.

Hidratează-ţi scalpul cu ceai de urzică

Ceaiul de urzică echilibrează secreţia de sebum şi ajută la hidratarea scalpului. El se aplică înainte de spălarea părului şi se lasă să acţioneze minimum 15 minute. Torni o ceaşcă de apă clocotită peste o linguriţă cu urzică mărunţită şi o laşi câteva minute la infuzat. De asemenea, tinctura de urzică înlătură cojile albicioase care-ţi fac hainele să pară ca ninse şi, pe deasupra, are un rol important în regenerarea firelor de păr.
Diluează trei linguri de soluţie de la plafar în jumătate de cană cu apă şi fă-ţi un masaj al scalpului după fiecare spălare a părului.

Oţetul de mere este revitalizant

Un obicei foarte des întâlnit în popor este ca, după fiecare spălare, părul să fie clătit cu apă călduţă, o cană, amestecată cu o lingură de oţet de mere. Efectul? După mai multe astfel
de proceduri, părul îşi recapătă strălucirea şi se păstrează mai mult timp curat, fără a se mai îngrăşa la fel de des. În plus, oţetul de mere este astringent şi tonifiant pentru scalp, reuşind astfel să combată apariţia mătreţii.

Lămâie şi morcov, într-o mască purificatoare

Pe lângă întrebuinţarea lor în bucătărie, ca şi ingrediente în reţete, lămâia şi morcovul pot să-ţi fie aliaţi de nădejde în lupta contra apariţiei mătreţii. Preapară-ţi o mască dintr-un morcov şi o jumătate de lămâie mică, cu tot cu coajă, pe care le pasezi cu blenderul şi le întinzi pe scalp şi pe restul părului, ţinându-le o jumătate de oră. Se foloseşte de două ori pe săptămână.

Mai multe vei găsi pe Clickpentru femei.ro!

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite