Şapte mituri despre bolile mintale. Ce prejudecăţi avem despre persoanele cu afecţiuni psihice

Stereotipurile negative pe care ni le-am creat faţă de bolile psihice îi izolează şi mai mult pe bolnavii care au astfel de probleme.

Prejudecăţile sociale care înconjoară bolile mintale nu sunt puţine şi continuă să acţioneze ca un stigmat, barând de multe ori accesul la un tratament adecvat al persoanelor în suferinţă. Iată câteva dintre aceste mituri despre bolile psihice, potrivit publicaţiei Huffington Post:

Mitul nr. 1. Bolile psihice sunt contagioase

Pentru a spulbera acest mit, e important să înţelegem o diferenţă între emoţii şi bolile psihice. Şi anume că persoanele care suferă de boli mintale experimentează un spectru de emoţii care sunt un produs secundar al chimiei creierului lor şi a altor factori posibili care de altfel au dus la punerea diagnosticului. Cu toate că studiile sugerează că emoţiile – în special cele stresante – se pot transmite, bolile mintale nu sunt contagioase. Ele nu funcţionează precum răceala sau gripa care circulă prin răspândirea germenilor. În ciuda acestui fapt, mulţi oameni cred că bolile mintale sunt contagioase, potrivit unui studiu publicat în 2014 în revista „Memory & Cognition“. Această prejudecată adânc înrădăcinată duce la izolarea şi mai mare a persoanelor cu afecţiuni psihice.

Mitul nr. 2. Persoanele cu boli mintale sunt violente

Un alt studiu tot din 2014 a arătat că persoanele care suferă de boli psihice sunt mai degrabă victime ale violenţei, decât persoane care le comit, mediatizarea excesivă a unor incidente şi crime ai căror autori sufereau de afecţiuni psihice a dus însă la înrădăcinarea acestei prejudecăţi.

Mitul nr. 3. Bolile psihice sunt neobişnuite

Fals. Circa un om din patru a suferit în decursul vieţii de o tulburare psihologică într-o formă mai mult sau mai puţin accentuată. Aceasta înseamnă că este foarte posibil ca unii dintre cunoscuţii noştri să sufere de aşa ceva.

Mitul nr. 4. Boala mintală e doar în capul tău

Mulţi oameni consideră că persoanele care suferă de anxietate sau depresie ar putea scăpa de boală dacă „se calmează“ şi că bolnavii pot alege dacă să aibă sau nu episoade de boală. Însă, pur şi simplu acest lucru nu este adevărat. Simptomele psihice sunt cât se poate de reale. Cineva care suferă de depresie poate avea schimbări ale apetitului, dureri de cap şi indigestie, iar pacienţul cu anxietate poate avea afecţiuni cardiovasculare, probleme cu stomacul şi un sistem imunitar foarte slab.

Mitul nr. 5. Bolile mintale nu au leac

Persoanele cu afecţiunile psihice nu sunt conmdamnate pe veci şi pot duce o viaţă sănătoasă şi productivă dacă urmează tratamentul medicamentos şi au parte de susţinere, afirmă medicii. „Depresia poate fi tratată“, a explicat Lloyd Sederer, directorul medical al New York State Office of Mental Health. „La fel ca în orice fel de altă boală, este nevoie de îngrijire corespunzătoare, o relaţie eficientă pacient-medic şi sprijinul şi răbdarea familiei“, a explicat acesta.

Mitul nr. 6. Bolile psihice sunt rezultatul unei copilării nefericite

Circumstanţele vieţii, cu siguranţă că joacă un rol, atenţionează medicii, însă sunt şi alţi factori care înfluenţează afecţiunile psihice. De exemplu, anxietatea: „Dacă ai avut o copilărie nefericită nu ajungi neapărat anxios. Sunt foarte mulţi bolnavi care au avut o copilărie normală“, a explicat Joseph Bienvenu, profesor asociat de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Hopkins University, SUA. Studiile recente sugerează că bolile psihice apar ca urmare a unor dezechilibre chimice din organism.

Mitul nr. 7. Nu poţi ajuta pe cineva care are o afecţiune psihică

Persoanele dragi sunt primele care pot da o mână de ajutor şi cea mai importantă, dar şi serviciile sociale adecvate joacă un rol semnificativ atunci când vine vorba despre intervenţie şi prevenţia sinuciderii. „Este nevoie de puţină reflecţie şi încercare de susţinere“, a declarat Gregory Dalack, directorul Departamentului de Psihiatrie de la Universitatea din Michigan, SUA. Familia, prietenii şi alte persoane se pot implica şi nu judeca aceste persoane, chiar dacă această implicare se reduce la respectarea programărilor la medic a bolnavilor, luarea mediamentelor şi stabilirea unei rutine zilnice, conchide medicul.