Cele mai simple metode care ajută creierul să se mențină în formă. Ce trebuie să faci zilnic

0
Publicat:

Pe lângă alimentație, odihnă și hidratare, creierul mai are nevoie de 2 lucruri care îl ajută să se mențină sănătos. Nu te-ai fi gândit că acestea îi influențează capacitatea în mod esențial. Un neurolog ne învață cele mai simple metode pentru un creier care să funcționeze optim.

Starea de spirit influențează sănătatea creierului FOTO Shutterstock
Starea de spirit influențează sănătatea creierului FOTO Shutterstock

Tara Swart a prezentat, pentru Business Insider, cele mai eficiente metode de menţinere a sănătăţii creierului, relatează frunza-verde.ro.

Primul lucru la care trebuie să fim atenți, avertizează neurologul, este alimentaţia. Medicul a spus ce trebuie să mâncăm deoarece aceste alimente aduc cele mai multe beneficii. Este vorba despre somon, avocado, ouă, nuci şi seminţe, dar și uleiurile de cocos şi de măsline.

Chiar dacă creierul nostru cântăreşte doar 2-3 kilograme, reprezentând o mică parte din greutatea noastră corporală, el atrage 20-30% din conţinutul alimentelor digerate, astfel că o dietă sănătoasă este foarte importantă. Glucoza obţinută din toate alimentele enumerate este un element esenţial pentru creier”, explică neurologul.

Odihna de 7-8 ore este esențiala

Dacă nu te odihnești suficient, creierul are de suferit. Acesta are nevoie de 7-8 ore de somn pentru a se reface complet. S-a demonstrat că dacă o persoană are un somn agitat sau incomplet în decursul unei nopţi, aceasta se poate confrunta ziua următoare cu o scădere a coeficientului de inteligenţă cu 5-8 puncte.

Hidratarea contribuie și ea la sănătatea creierului. „Sfatul general este acela de a consuma o jumătate de litru de apă pentru fiecare 15 kilograme din greutatea noastră corporală în fiecare zi”, susţine Tara Swart.

Deși poate părea ciudat, respiraţia este foarte importantă pentru creier. Aportul de oxigen adus organismului influenţează capacitatea acestuia. Astfel, dacă înainte de o întâlnire importantă o persoană ia 10 guri bune de aer va simţi o îmbunătăţire la nivelul resurselor creierului. Totodată, este ideal ca fiecare persoană să ajungă zilnic la cel puţin 10.000 de paşi.

Meditația este o altă metodă simplă care menține creierul viu. Neurologul spune că 12 minute de meditaţie făcute zilnic pot fi suficiente pentru a reduce stresul acumulat la nivelul creierului. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite