Motivul pentru care prea multe orgasme pot distruge o relaţie
0Chiar dacă plăcerea sexuală este extrem de importantă într-o relaţie, prea multe orgasme pot dăuna unui cuplu, explică un sexolog.
Prea multe orgasme pot dăuna vieţii de cuplu, după cum a demonstrat o nouă cercetare. Potrivit sexologului american Lisa Yee, există pericolul ca în cazul partenerilor care ating de fiecare dată plăcerea absolută sau chiar de mai multe ori în timpul unei singure partide, o sesiune de amor soldată fără orgasm să fie privită precum un eşec.
Urmarea „orgasmului imperativ”, aşa cum este numit de specialişti acest fenomen, este distrugerea stimei de sine a partenerilor, aflaţi mereu sub presiune sau, de cealaltă parte, dezamăgiţi pentru că şi-au creat aşteptări prea mari. Astfel, plăcerea ajunge să fie dezastruoasă pentru o relaţie, pentru că ambii parteneri ajung să fie dezamăgiţi.
„Chiar dacă, la prima vedere, orgasmul nu afectează o relaţie, atunci când, după explozii repetate de plăcere, un cuplu ajunge să se concentreze mai mult pe rezultatul actului sexual decât pe sex în sine, legătura de celor doi poate avea de suferit”, spune Lisa Yee.
Sexologul mai spune că vor exista momente în viaţa de cuplu în care orgasmul va fi greu sau chiar imposibil de atins. Când acest lucru se întâmplă, partenerii cred, de obicei, că este ceva în neregulă cu ei, lucru care crează un sentiment de anxietate şi care îi determină chiar să evite să facă sex. Pentru unii, renunţarea la acest act intim duce la „retragerea” emoţională din relaţie.
Un studiu din 2010, publicat în revista „Archives of Sexual Behavior”, realizat pe 71 de femei, a demonstrat că reprezentantele sexului frumos privesc, în cele mai multe cazuri, sexul ca pe o activitate al cărui scop final este orgasmul. Cercetarea a demonstrat că 80% din intervievate mimează orgasmul, în timp ce 90% din participantele la studiu au declarat că sunt mai vocale în timpul sexului pentru a nu-i afecta partenerului stima de sine.
„În loc să se concentreze pe rezultatul sexului, cuplurile ar trebui să acorde mai multă atenţie activităţilor care amplifică sentimentul de intimitate, de apropiere în cuplu. Orgasmele pot fi incluse în aceste activităţi, dar nu trebuie să fie necesare ca o partidă de sex să fie considerată reuşită”, a mai spus Yee.