De ce fac sex mai des cuplurile care au televizor în dormitor
0
Televizorul este considerat unul dintre inamicii vieţii sexuale, dar cuplurile care au participat la realizarea unui sondaj recent infirmă această teorie. Ba, mai mult, 65% din amorezi au mărturisit că prezenţa televizorului îi stimulează să se bucure mai des unul de celălalt.
Cu siguranţă, cei care aleg să instaleze un televizor în dormitor nu se odihnesc foarte bine, însă acest lucru pare că este valabil când vine vorba de afectarea ciclului de somn, nu şi despre viaţa sexuală, după cum arată un sondaj realizat în Marea Britanie. Astfel, 74% din cuplurile care au răspuns chestionarului aveau televizor în dormitor, iar 67% din aceştia au afirmat că fac sex de cel puţin două ori pe săptămână şi datorită prezenţei „cutiei cu maimuţe“. De cealaltă parte, respondenţii care evitaseră să-şi pună un televizor în dormitorul conjugal se rezumau să doarmă împreună şi să facă sex, eventual, o singură dată pe săptămână.
Motivele pentru care televizorul are efect afrodisiac au fost enumerate de respondenţi: 37% au declarat că sunt incitaţi să facă dragoste când urmăresc filme/programe care conţin scene erotice, 32% preferă să facă sex în faţa televizorului ca să nu piardă programul preferat de la televizor, 29% au făcut dragoste pentru că ceea ce se difuza la televizor era prea plictisitor. Nu în ultimul rând, 47% din subiecţi au declarat că s-au uitat la televizor în timpul actului sexual.
Aproximativ 48% din cei care nu aveau televizor în dormitor au recunoscut că şi-ar fi dorit să se poată uita la TV în timp ce se află în patul conjugal, dacă că partenerul s-a opus acestui lucru, conform Daily Mail.