Aşa îl faci să se îndrăgostească de tine

0
0

Te întâlneşti de ceva vreme cu un bărbat şi simţi că el ”alesul”? La fel crede şi el? Ei bine, atunci eşti o femeie norocoasă. Astăzi este foarte greu să găseşti o persoană cu care să rezonezi şi cu care să ai lucruri în comun, dar dacă vrei să-l faci să se îndrăgostească şi mai mult de tine, iată câteva sfaturi care te vor ajuta. Vestea bună este că acestea nu au nimic de a face cu aspectul, ci mai degrabă cu atitudinea.

Fii misterioasă

Ai impresia că ştii totul despre el sau că el ţi-a mărturisit totul? Dacă da, atunci tu nu trebuie să faci la fel. Nu-i spune totul de la prima întâlnire, ci spune-i despre tine lucruri care-i stârnesc interesul, pentru ca şansele ca el să vrea să te revadă să fie mai mari. De asemenea, reţine că acest sfat este valabil se aplică şi în cazul mesajelor text, al apelurilor telefonice, al mesageriei online.

Fii pozitivă

La fel ca zâmbetul, emoţiile sunt în general contagioase. Bărbaţii sunt atraşi de femeile care râd, care sunt vesele. Ei nu îşi doresc să iasă cu o persoană care se plânge mereu. Este foarte important să laşi grijile la o parte, să fii pozitivă şi să încerci să găseşti binele în orice situaţie. odată ce el îşi dă seama că şi tu eşti sursa lui de bucurie, el se va îndrăgosti şi mai mult de tine. Fă-l să zâmbească, aşa cum şi el te face pe tine.

Descoperă cum îl faci să se îndrăgostească de tine pe clickpentrufemei.ro

5 secrete pentru o privire cuceritoare

Aşa menţii pasiunea în relaţie!

Mai multe - Viață de cuplu

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite