Un biolog britanic este tatăl a 600 de copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bertold Wiesner a înfiinţat în Marea Britanie, în anii '40, o clinică de fertilitate şi a fost principalul donator de spermă pentru aceasta.

Controversata clinică de fertilitate pe care biologul Bertold Wiesner a înfiinţat-o în Londra împreună cu soţia sa promitea cuplurilor infertile donatori de spermă cu un coeficient de inteligenţă ridicat. Soţia sa, Mary Barton, a distrus fişele medicale, aşa încât majoritatea celor concepuţi în clinica britanică nu-şi cunosc adevăratul istoric familial.

Însă doi bărbaţi concepuţi prin inseminare artificială în respectiva clinică au făcut investigaţii şi au apreciat că până la două treimi din donările de spermă au fost făcute de Wiesner începând cu anii '40 şi până la mijlocul anilor '60.

12 fraţi identificaţi

Unul dintre cei doi bărbaţi este David Gollancz, fiul biologic al donatorului. Acesta a estimat că Wiesner ar fi făcut 20 de donări de spermă pe an, ceea ce înseamnă, potrivit calculelor pe care le-a făcut, că ar putea fi tatăl a unui număr de 300 şi până la 600 de copii. Gollancz a aflat că tatăl său este un donator de spermă la vârsta de 12 ani şi nu i s-a spus niciodată cine a fost tatăl său biologic. Mai târziu, el a efectuat teste ADN şi a reuşit apoi să ia legătura cu alţi 11 fraţi vitregi.

„Întâlnirea cu cei 11 fraţi pe care i-am identificat a fost o experienţă care mi-a împlinit viaţa. Ea mi-a creat şi frustrări, pentru că ştiu că există şi alţi fraţi pe care nu-i cunosc şi pe care m-aş bucura să-i întâlnesc. Mi-ar plăcea să pot închiria un cort mare şi să-i invit pe toţi la o petrecere", a declarat Gollancz pentru dailymail.co.uk. Printre cei 11 fraţi identificaţi se numără documentaristul Barry Stevens, care a investigat şi el clinica londoneză.

Şi prietenii biologului se numărau printre donatori

Clinica de fertilitate a lui Wiesner ar fi ajutat conceperea a aproximativ 1.500 de bebeluşi. Tarifele clinicii erau destul de ridicate, motiv pentru care puteau beneficia de serviciile medicale doar cuplurile din clasa mijlocie şi din cea de sus. Soţia lui Wiesner susţine că a ajutat şi câteva cupluri d viţă nobilă să aducă pe lume copii. Proprietarii clincii apelau şi la donatori din cercul lor de prieteni, dar chiar şi aşa, sperma nu era suficientă pentru procedurile de inseminare artificală, motiv pentru care Wiesner asigura cea mai mare cantitate.

El a decedat în anul 1972, la vârsta de 70 de ani, iar soţia sa - în urmă cu 11 ani.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite