Top 6 cele mai nesuferite zodii într-o relaţie
0Unele zodii sunt atât de temperamentale, încât este greu să nu li se pună etichetă, cum ar fi cazul Taurului, aflat mereu în contradicţie cu ceilalţi, sau a Berbecului, care îşi pierde rapid interesul. Dar sunt şi alţi nativi care fac viaţa un calvar partenerului.
În timp ce anumite zodii sunt nesuferite prin definiţie, altele se schimbă în momentul în care sunt într-o relaţie, devenind posesive sau irascibile. Iată ce zodii transformă parteneriatul într-un război.
Taur
Nu este tocmai partenerul perfect şi el ştie asta. Deşi face eforturi ca relaţia să meargă bine, şi se dă peste cap ca lucrurile să funcţioneze, de cele mai multe ori sfârşeşte prin a se certa cu partenerul, din nimicuri. Din dorinţa de a i se da mereu dreptate, nativul intră în discuţii contradictorii.
Berbec
Chiar dacă îşi doreşte cu ardoare să fie într-o relaţie serioasă, de lungă durată, de îndată ce îşi dă seamă că aceasta prinde contur, va face tot posibilul să îşi regăsească drumul spre libertate. Iar dacă asta înseamnă să scoată ochii partenerului pentru orice greşeală reală sau închipuită, nu va ezita să o facă.
Află pe clickpentrufemei.ro care sunt celelalte zodii insuportabile când sunt într-o relaţie