VIDEO Xbox One apare în noiembrie, dar Microsoft a arătat ce va conţine cutia specială "Day One"
0Microsoft Xbox One va fi lansat internaţional în noiembrie, dar compania a decis să arate într-un video ce vor găsi cumpărătorii din prima zi. Momentan, Xbox One nu va veni oficial în România, dar probabil va fi găsit în anumite magazine.
În video-ul cu Xbox One utilizatorii pot vedea ce va conţine pachetul pe care-l vor cumpăra. Primii cumpărători vor avea o ediţie numită "Day One". Pachetul conţine consola, un senzor Kinect, cu un cablu HDMI şi un alimentator.
Consola va avea un hard disk de 500 de GB, un slot Blu Ray, o intrare HDMI, un senzor Kinect şi trei porturi USB 3.0. Noul senzor Kinect, care va ajuta utilizatorii să joace anumite jocuri şi să interacţioneze prin gesturi cu Xbox One a fost îmbunătăţit, recunoscând mai multe mişcări şi are control vocal mai bun. De asemenea, camera video este 1080p şi poate înregistra HD în momentul în care vorbim pe Skype.
De asemenea, joystick-ul a fost modificat atât la design, cât şi îmbunătăţit pentru o aderenţă mai mare. Acestea pot fi folosite wireless cu baterii de tip AA sau pot fi conectate prin USB.
Citiţi mai multe despre consola Xbox One şi rivalul PlayStation PS4
- Când se lansează PlayStation 4 şi Xbox One, noile console Sony şi Microsoft Microsoft şi Sony şi-au prezentat deja marile lor platforme video pentru viitorii ani, dar nu au comunicat şi data de lansarea. Cele mai noi informaţii sugerează că cele două vor ajunge în magazine în noiembrie.
- Microsoft schimbă strategia, Xbox One devine o consolă mai „prietenoasă“ Microsoft şi-a prezentat în urmă cu o săptămână noua consolă video, la evenimentul E3, iar limitările pe care le-a menţionat au stârnit un val de critici dure din partea utilizatorilor. Acum, Microsoft revine şi taie multe dintre condiţiile pe care le anunţase pentru Xbox One.
- Sony PlayStation 4 a fost comandată deja de 100 de români. Xbox One ar putea să nu ajungă prea curând în România Precomenzile la Sony PlayStation 4 au început deja, iar în România se pare că sunt deja 100 de români interesaţi de noua consolă Sony. Asta în timp ce situaţia Xbox One este incertă şi foarte probabil să nu ajungă în România.
- Xbox One ar putea să nu funcţioneze în România şi în restul ţărilor în care reţeaua Xbox Live nu a fost lansată oficial Există posibilitatea ca Xbox One, noua consolă a celor de la Microsoft, să nu poată funcţiona în ţările în care reţeaua Xbox Live nu a fost lansată oficial, potrivit The Verge.
- PlayStation 4 versus Xbox One: Sony câştigă prin preţ sufletul jucătorilor, iar Microsoft propune entertainment Sony şi-a prezentat, luni, consola Playstation 4, i-a dezvăluit preţul şi câteva caracteristici importante. Şi cei de la Microsoft au anunţat cât va costa sistemul Xbox One. Ambele console vor veni pe piaţă în perioada sărbătorilor de iarnă, însă care dintre ele merită să fie cumpărată?