Xbox One ar putea să nu funcţioneze în România şi în restul ţărilor în care reţeaua Xbox Live nu a fost lansată oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
xbox one

Există posibilitatea ca Xbox One, noua consolă a celor de la Microsoft, să nu poată funcţiona în ţările în care reţeaua Xbox Live nu a fost lansată oficial, potrivit The Verge.

Pe site-ul oficial de precomandă a consolei, compania din Redmond scrie că Xbox One „necesită o conexiune de mare viteză la internet, un cont Microsoft şi un cont pe Xbox Live dintr-o ţară/regiune acceptată de Xbox One“.

Faptul că este nevoie de o conexiune permanentă la internet pentru ca noua consolă Xbox One să funcţioneze se ştia, dar  faptul că este nevoie şi de „un cont pe Xbox Live dintr-o ţară/regiune acceptată de Xbox One“ este o restricţie despre care nu s-a aflat până acum.

Există 21 de ţări cu Xbox Live acceptate de Xbox One şi se specifică faptul că „jocurile Xbox One sunt menite să fie activate şi distribuite numai în regiunile geografice specificate“.

Ţările sunt: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Rusia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, SUA.

Nu se ştie deocamdată dacă utilizatorii din ţările care nu sunt incluse pe această listă vor putea sau nu să folosească Xbox One chiar dacă îşi declară altă ţară de origine pe conturile de Xbox Live, însă pe contul de Twitter Xbox Support 2, reprezentanţii Microsoft dau răspunsuri care derutează şi mai mult comunitatea de gameri.

De exemplu, folosirea unei console cumpărată din SUA în Japonia „nu este recomandată şi nici sprijinită“. Pe de altă parte, „nu există informaţii oficiale legate de o limitare de regiune“.

Microsoft a stârnit nemulţumirea jucătorilor când a anunţat restricţiile cu care se vor confrunta posesorii de Xbox One. Mai mult, reprezentanţii companiei nu au fost deloc diplomaţi atunci când jucătorii din întreaga lume şi-au manifestat nemulţumirile.

Consola Xbox One va fi lansată în luna noiembrie şi va costa 499 de euro. Competitorul direct, Sony Playstation 4, va costa 399 de euro şi nu are niciun fel de restricţie.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite