VIDEO Cel mai misterios canal de Youtube ar putea avea o explicaţie banală şi un autor român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele doua dreptunghiuri în culorile steagului Franţei sunt ”vedetele” clipurilor de pe Webdriver Torso
Cele doua dreptunghiuri în culorile steagului Franţei sunt ”vedetele” clipurilor de pe Webdriver Torso

Un cont de Youtube a strâns peste 30.000 de urmăritori în numai câteva luni. Utilizatorul ”Webdriver Torso” a încărcat peste 78.000 de clipuri video. Toate au aceeaşi durată şi conţinutul lor este cel puţin ciudat.

Numai astăzi pe canalul Webdriver Torso au fost încărcate peste 40 de clipuri de 11 secunde. În aceste video-uri, două dreptunghiuri – unul roşu şi unul albastru – îşi schimbă poziţia pe ecran, în timp ce pe fundal se aude un sunet care îşi schimbă tonalitatea.

Nimeni nu ştie cu exactitate ce ar trebui să însemne aceste clipuri video, sau cui îi sunt adresate, însă teorii sunt multe. Unii cred că este o încercare de a comunica cu fiinţe extraterestre. Alţii sunt de părere că acest canal este echivalentul staţiilor de radio care transmit numere, care există din perioada războiului rece, şi despre care se crede că erau folosite pentru a transmite mesaje criptate. Mai sunt persoane care cred că totul face parte dintr-o campanie de viral marketing. Mai ciudat este că toate încercările de a-l conta pe administratorul acestui cont de Youtube au fost în zadar.

Totuşi, explicaţia pentru existenţa acestui canal ar putea fi una cât se poate de banală. Isaul Vargas, un dezvoltator din New-York a văzut clipurile video şi i-au adus aminte de unele clipuri văzute de el la o conferinţă de automatizare la care participase anul trecut, potrivit The Guardian. Clipurile respective fuseseră prezentate de o companie Europeană care realiza software pentru set-top-boxuri.

Compania avea nevoie să urce rapid video digital şi exact asta au demonstrat cu o serie de clipuri scurte, publicate automat. ”Având în vedere volumul mare de clipuri video şi faptul că platforma folosită este YouTube, pe mine mă duce cu gândul la o companie mare care îşi testează tehnologia de encodare video şi măsoară cum comprimă Youtube clipurile vide”, a declarat Vargas, pentru The Guardian.

La scurt timp după declaraţie, Vargas a reuşit să dea peste compania a cărei prezentare a văzut-o dar şi-a dat seama că video-urile erau similare, în niciun caz identice. De asemenea, un singur clip de pe canalul Webdriver Torso sparge tiparul.

Este vorba de un clip numit ”00014”. În video-ul respectiv, care are numai cinci secunde, putem vedea turnul Eiffel, după care camera coboară spre ecranul unui laptop şi se închide. În descrierea clipului scrie ”Matei is highly intelligent”, deci în spatele canalului s-ar putea afla chiar un român. 

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite