Twitter a dizolvat Consiliul de Siguranță cu câteva momente înainte de o ședință stabilită

0
Publicat:

Compania Twitter a miliardarului Elon Musk a dizolvat, luni seară, subit Consiliul de Încredere și Siguranță, cu câteva momente înainte de ședința programată cu reprezentanții companiei, relatează The Guardian.

Twitter a desființat Consiliul de Siguranță. Foto: Shutterstock
Twitter a desființat Consiliul de Siguranță. Foto: Shutterstock

Consiliul era un grup consultativ alcătuit din aproape 100 de organizații independente din domeniul civil și  al drepturilor omului. Acesta a fost fondat în anul 2016 pentru a aborda discursul instigator la ură, exploatarea copiilor, sinuciderea, autovătămarea și alte probleme de pe platformă. 

Twitter a transmis grupului prin e-mail că se desființează cu puțin timp înainte ca întâlnirea să aibă loc, luni, conform mai multor membri. 

Membrii consiliului, care au oferit agenției Associated Press și altor instituții imagini ale e-mailului de la Twitter, au vorbit sub rezerva anonimatului de frica unor represalii. 

Munca noastră pentru a face din Twitter un loc sigur și informativ va fi mai rapidă și mai intensă ca niciodată și vom continua să primim cu bucurie ideile dumneavoastră în continuare despre cum să atingem acest obiectiv”, se arată în e-mailul semnat „Twitter”. 

Tot luni, s-a raportat că fostul oficial al Twitter în materie de siguranță, Yoel Roth, a fost nevoit să fugă de acasă pe fondul escaladării atacurilor, inclusiv din partea lui Musk. 

Publicații precum Washington Post și CNN au relatat, de asemenea, luni, că Roth și familia sa au fugit după ce tweet-urile lui Musk au prezentat în mod eronat scrierile academice ale lui Roth despre activitatea sexuală și copii. 

Amintim că Elon Musk l-a atacat cu violenţă, duminică, pe Anthony Fauci, consilierul în exerciţiu la Casa Albă pentru pandemia de COVID-19, într-un mesaj publicat pe Twitter care a stârnit controverse. 

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a calificat, luni, drept „incredibil de periculoase" atacurile miliardarului Elon Musk la adresa lui Fauci. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite