TikTok introduce noi instrumente pentru secţiunea de comentarii de pe platformă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TikTok. FOTO Shutterstock
TikTok. FOTO Shutterstock

Noul raport trimestrial pentru Aplicarea Regulilor Comunităţii, anunţat pe 13 aprilie, arată că TikTok a îmbunătăţit modul în care elimină videoclipurile care prezintă hărţuire, comportament instigator la ură şi activităţi periculoase.

Aceste videoclipuri sunt eliminate chiar înainte de a putea fi vizualizate.

TikTok lucrează deja proactiv la eliminarea conţinutului sau comportamentului abuziv şi instigator la ură, care nu respectă Regulile Comunităţii, şi continuă să testeze noi moduri prin care comunitatea să poată controla comentariile.

TikTok a început să testeze un mecanism care le permite utilizatorilor să clasifice comentariile pe care le consideră irelevante sau nepotrivite. Feedback-ul comunităţii va completa eforturile platformei de a construi o secţiune de comentarii nu doar relevantă, cât şi un loc în care oamenii pot participa la discuţii în mod autentic. 

Pentru a evita posibilele divergenţe între membrii comunităţii şi pentru a preveni orice impact negativ asupra celorlalţi, doar persoana care a oferit un dislike la un comentariu va putea vedea că a făcut acest lucru.

TikTok testează notificări care să ghideze creatorii către opţiunile de filtrare, de blocare şi de ştergere a comentariilor. Notificările vor fi afişate creatorilor ale căror videoclipuri primesc mesaje preponderent negative. Ca şi până acum, TikTok va continua să şteargă comentarii care încalcă Regulile Comunităţii, iar creatorii pot raporta comentariile sau conturile pentru a fi evaluate, atât individual, cât şi grupat.

Aceste acţiuni vin în completarea unor instrumente deja disponibile. Spre exemplu, membrii comunităţii pot alege să filtreze toate comentariile pentru o analiză manuală sau să le filtreze pe cele care conţin cuvintele cheie pe care le-au selectat. De asemenea, creatorii pot să selecteze cine poate comenta, de la „Toată lumea”, la „Prieteni” (urmăritori pe care îi urmăresc la rândul lor), şi până la „Nimeni”. Opţiunea „Toată lumea” nu este disponibilă persoanelor sub 16 ani.

O altă metodă importantă prin care TikTok protejează siguranţa comunităţii este ştergerea conţinutului care încalcă Regulile Comunităţii, iar pe 13 aprilie compania a lansat Raportul de Aplicare a Regulilor Comunităţiipentru T4 din 2021

TikTok include din ce în ce mai multe informaţii în fiecare raport lansat. Astfel, de la începutul anului 2021, platforma a adăugat detalii despre volumul de conţinut cu zero vizualizări eliminat, conturi eliminate pentru suspiciunea că utilizatorul are sub 13 ani şi engagement fals. Începând cu această ediţie, raportul va oferi informaţii despre conţinutul eliminat de pe mai multe pieţe, dar şi despre ce îmbunătăţiri au fost aduse sistemelor care detectează, semnalează şi, în unele cazuri, elimină conţinutul care încalcă Regulile Comunităţii. 

De la prima ediţie a raportului în 2021 şi până în acest moment, TikTok a îmbunătăţit metodele prin care elimină videoclipuri nepotrivite înainte ca acestea să aibă şi o singură vizualizare. Spre exemplu, de la T1 la T4 2021, eliminarea conţinutului cu zero vizualizări s-a îmbunătăţit cu 14,7% pentru conţinutul care prezenta hărţuire şi agresiune, cu 16,2% pentru extremism violent şi cu 7,7% pentru suicid, auto-vătămare şi alte fapte periculoase.


 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite