„Telefobia”: de ce nu mai răspund oamenii la telefon, în era comunicării? „Creierul crede că s-a întâmplat ceva grav”

0
Publicat:

Dezvoltarea rețelelor sociale ne-a afectat modul de interacțiune socială, astfel că tot mai mulți oameni evită telefoanele și preferă să comunice doar prin mesaje. „Apelul a devenit o ultimă variantă de contact”, susțin specialiștii.

Tot mai mulți tineri evită să răspundă la telefon FOTO: Shuterstock
Tot mai mulți tineri evită să răspundă la telefon FOTO: Shuterstock

Potrivit panorama.ro, vorbim de ceea ce specialiștii numesc telefobie, o reacție psihologică generată de factori precum anxietatea socială, timiditatea sau preferința pentru comunicarea scrisă. 

Sursa citată susține că peste 80% dintre mileniali și membrii generației Z britanici au o teamă reală de a răspunde la telefon sau de a iniția apeluri. Datele au fost publicate de un studiu în 2023 al companiei engleze de telecomunicații și broadcasting Sky Mobile.

Tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani preferă comunicarea prin aplicații de mesagerie precum WhatsApp (31%), SMS-uri (28%) și Snapchat (14%), în loc să răspundă la telefon (10%), arată același studiu.

Totodată, 61% dintre mileniali evită să răspundă la un apel corelat cu o problemă la muncă, relevă alt studiu al companiei britanice de telefonie Face for Business, încă din 2019.

Pentru generația Z contează foarte mult și comunicarea specifică new media – emojiuri și alte elemente reprezentative mesajelor text, care le permite să fie și mai expresivi, poate mai mult decât ar fi într-o conversație telefonică, susține psihoterapeuta Alina Moțoi.

„Odată cu dezvoltarea tehnologiei, putem comunica pe orice platformă. Dacă avem ceva de spus unui prieten, trimitem o memă, iar dacă suntem solicitați la muncă, primim un mail. Dar când sună telefonul, creierul crede că s-a întâmplat ceva grav. De exemplu: cineva s-a accidentat, un task nu a fost rezolvat corespunzător, un prieten se confruntă cu o problemă și n-are cu cine să discute. Apelul a devenit o ultimă variantă de contact”, susține panorama.ro.

De asemenea, sunt însă, mai multe motive invocate de oameni pentru care evită să răspundă la telefon: 63% dintre oamenii de pe piața muncii se simt anxioși când trebuie să vorbească la telefon; 33% nu răspund, de teamă că nu vor ști pe loc răspunsul la o întrebare. 15% nu răspund, de teamă că se vor bloca în timpul discursului; 9% cred că vor crea o impresie proastă interlocutorului; 5% nu răspund, pentru că nu le place cum se aude vocea lor la telefon. 

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite