O femeie şi-a găsit soţul dispărut într-un video pe TikTok

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul dispăruse de trei ani de acasă, fiind declarat ”pierdut” de autorităţi, până când a fost văzut de o rudă într-un videoclip de pe aplicaţia TikTok, acompaniat de o femeie trans.

TikTok este o aplicaţie de social media bazată pe video-uri scurte, cu peste un miliard de utilizatori în întreaga lume. Deşi aceasta este folosită de obicei în scopuri recreative, o femeie din India a reuşit să utilizeze aplicaţia pentru a-şi descoperi soţul pierdut în 2016.

Pe numele său Suresh, acesta plecase de acasă, luând decizia de a nu se mai întoarce. Căutările autorităţilor s-au dovedit ineficiente, iar bărbatul a fost declarat ”pierdut”. Asta până când o rudă a soţiei sale a văzut un videoclip pe TikTok, în care apărea o persoană care semăna foarte bine cu Suresh, în compania unei femei trans, cu care părea că ar fi avut o relaţie.

Soţiei i-a fost arătat videoclipul, iar aceasta l-a putut recunoaşte pe bărbat, pornind în căutarea lui cu ajutorul poliţiei şi a unei asociaţii pentru persoane transgender. Aceştia l-au localizat pe Suresh în oraşul Hosur din Tamil Nadu.

După ce a fost găsit, Suresh a spus că şi-a părăsit familia din cauza unor probleme pe care le considera ”de nerezolvat”, însă, în urma unei discuţii cu poliţia indiană, a acceptat să se întoarcă acasă la soţia şi copiii săi, informează ubergizmo.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite