NextAds: adolescenţii care cred că au soluţia banilor făcuţi uşor pe internet. Fantezie sau realitate?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se pot face bani pe internet ca simplu utilizator? Aceasta este o întrebare la care probabil mulţi nu au avut răspuns, iar cei care au propus soluţii au părut escroci. Cât de uşor e să faci bani din nimic? O echipă de studenţi din Bucureşti consideră că are răspunsul pozitiv la această întrebare, printr-o platformă de reclame. Utilizatorii fac bani din Share şi prin click-urile prietenilor. E o iluzie? E o realitate?

Cristian Carp, Mihai Alin Diaconu şi David Zaberca sunt trei tineri de 20, respectiv 18 ani (Zaberca). Ei au firma „Wild Media”, pe care o descriu ca una de advertising online. La doar 20 de ani, cei trei au experienţa punerii la punct a celei mai mari reţele wireless din ţară, în oraşul natal, Mangalia, a unor campanii electorale online, iar acum, prin „NextAds” cred că pot schimba modul cum se fac bani online. Dar este soluţia lor cu adevărat inovatoare?

Prima întrebare pe care i-am pus-o lui Cristian Carp, în momentul în care ne-am întâlnit, a fost „NextAds nu este spam?”. „Noi vrem ca prin NextAds să facem publicitate organică. Utilizatorii care intră în sistem vor respecta un cod de bune practici şi în viitor nu vor avea voie să distribuie mai mult de două campanii“, spune Cristian.

NextAds funcţionează după un principiu simplu: o companie intră pe platformă, îşi pune ofertele în schimbul unei anumite sume pe care o plăteşte în funcţie de eficienţa unei campanii. Utilizatorii intră pe site, aleg o campanie care le place şi ar trebui să o distribuie pe profilul lor de Facebook. În funcţie de numărul click-urilor date de prieteni (Pay per Click) sau de acţiunile făcute (cumpărarea unui produs de pe un anumit site – Pay per Action) utilizatorii primesc bani.

Puteţi intra pe site accesând acest link.

Câţi oameni sunt pe NextAds acum?

În momentul de faţă, NextAds este o platformă deschisă, care se bazează şi pe dorinţa oamenilor de a face bani rapid. Astfel, nu există limită de Share-uri, dar utilizatorii nu au voie să-şi facă mai multe conturi. „Creşterea a fost exponenţială. În două luni – 20.000 de oameni. Acum ajungem spre 30.000 de oameni, iar 2.000 sunt activi pe zi“, spune Cristian Carp. Momentan, Carp nici nu doreşte mai mulţi utilizatori, deoarece numărul de campanii încă este limitat, existând cinci advertiseri activi în sistem. Dacă ofertele şi link-urile lor se termină rapid, atunci scopul platformei nu mai există.

Cei care intră pe platformă sunt bonificaţi cu 0,05 lei pe zi pentru că au participat şi au fost activi, fără să facă vreo acţiune. Dacă vor mai mulţi bani, ei trebuie să-şi transforme profilul de Facebook într-un perete de reclame. „Sistemul pentru advertiseri este ca în Google Ad Words. Se stabileşte un buget iniţial, un cost per click şi în funcţie de numărul de click-uri, atât plăteşte omul. Nu luăm bani înainte şi oferim statistici complete. În cazul unui magazin online, avem un sistem de tracking şi putem să dăm şi statistici“, spune Carp.

NextAds oferă între 50 şi 70% utilizatorilor, dar Cristian Carp mărturiseşte că există încă probleme care nu au rezolvare. „În concordanţă cu legislaţia fiscală, cea care nu există în domeniul online, nu am găsit o rezolvare. Dacă ar fi pe sistemul tradiţional. Dacă pornim de la 20 de bani, scădem 50% şi mai plătim şi taxele aferente fiecăruia la stat, utilizatorul rămâne cu 5 bani. În fiecare lună, potrivit legislaţiei fiscale din România, trebuie să declari veniturile fiecărui om, ceea ce presupune costuri imposibile“, explică tânărul de 20 de ani. Practic, ceea ce vrea el să spună este că, dacă utilizatorii îşi scot suma de 40 de lei din cont (cuantumul minim care poate fi extras din site), NextAds trebuie să declare veniturile fiecărui utilizator, ca şi cum ar avea 30.000 de angajaţi.

Innovation Labs Hackathon 2013 from TechSoup Romania on Vimeo.

Câţi oameni sunt dispuşi să se transforme în panouri publicitare ambulante?

Cristian Carp spune că are un plan pe termen lung, până la un an de zile, în care vrea să plaseze NextAds la un nivel de 100.000 de utilizatori. Ajuns în faza aceasta, mi-am imaginat 100 dintre prietenii mei pe platforma NextAds. Şi nu mi-a plăcut ce mi-am imaginat. Aşadar, câţi oameni ar dori să folosească o astfel de platformă, ştiind că devin panouri publicitare ambulante?

„E vorba de lăcomie aici. De curând am avut un bug în sistem care m-a făcut să înţeleg lucrurile astea. Sistemul e bazat pe lăcomie şi oamenii sunt în stare să facă orice. Am ajuns la nivelul în care ştiu că trebuie să filtrez oamenii. Ştim că e greu să faci bani pe net, aşa că am vrut să creăm ceva care să fie real, să nu fie o ţeapă“, spune Cristian. Bug-ul despre care vorbeşte a transformat pentru scurt timp NextAds într-o platformă fructuoasă pentru prea mulţi oameni. Din cauza unei erori, mai mulţi utilizatori se autentificau într-un cont fantomă, care avea peste 200.000 de activităţi pe zi şi care cumula veniturile mai multor oameni. Astfel, s-a ajuns ca mulţi să vadă acea eroare, dar pentru că aveau 40 de lei peste noapte, deşi nu au muncit pentru ei, Cristian Carp şi echipa Wild Media nu au primit nici un raport. „Abia când m-a sunat o doamnă să-mi spună că nu vrea să i se închidă contul, pentru că ea are două şi într-unul are 3 lei, iar în celălalt 40 de lei mi-am dat seama“, mărturiseşte Carp.

De la acest episod, Cristian, Alin şi David şi-au dat seama că platforma trebuie să se schimbe în timp şi trebuie să impună limite utilizatorilor, dar să atragă şi mai mulţi clienţi care să fie dispuşi să-şi pună ofertele online.

O poveste pornită la Mangalia

Istoria celor trei adolescenţi începe în Mangalia. Ei colaborează din liceu, de când au intrat în clasa a 9-a. Primul lor proiect a apărut un an mai târziu. „Am căutat investitori pentru un proiect care se numea «The Wall». Nu am reuşit mare lucru pentru că aveam un pitch prost, aveam plete. Era un fel de ask.fm mai serios“.

În 2011 au fost cooptaţi în proiectul care se numeşte acum Wireless Media, pe atunci Wild Media. „Împreună cu un antreprenor local am reuşit să punem bazele atât soluţiei software, cât să facem şi infrastructura unei reţele wireless. În 2011 a fost în beta testing în Mangalia, Saturn, Venus, Cap Aurora şi Neptun Olimp. În 2012 am implementat-o şi în Vama Veche. Am fost personal acolo, ca să facem calcule, să montăm staţiile, să facem legăturile dintre ele. Anul acesta partenerul de la Mangalia a decis să continue cu alţi parteneri, iar noi ne-am concentrat pe proiectele de la Bucureşti“, spune Cristian Carp.

Cei trei aveau deja experienţă şi cunoştinţe, atât în domeniul software, dar şi în domeniul hardware. Cristian şi-a luat atestatul Cisco pentru reţelistică în clasa a 7-a. După proiectul Wireless Media, echipa s-a ocupat şi de o campanie electorală online pentru un candidat din Mangalia. Aşa, ei s-au întors la publicitate, domeniu în care încearcă să activeze şi acum.

Dar experienţa de acolo s-a încheiat odată cu venirea în Bucureşti, după Bacalaureat. „Am primit mentoring de la Horia Mihai Nistor, unul dintre fondatorii eJobs. La sfârşitul lui 2012 am decis să participăm la cât mai mult hackathon-uri. Ne-am înscris în Asociaţia Naţională a Industriei de Software şi am decis să mergem la evenimente de networking. Am ajuns să stau la masă cu manageri de la companii mari. Toată lumea se uita ciudat la mine. «What the fuck are you doing here dude? You should be at school right now, dude!»“, povesteşte Cristian.

Dacă NextAds va fi un succes, doar timpul va spune. Depinde doar de voinţa oamenilor de a-şi transforma profilul într-un panou ambulant pentru reclame.

Şi apoi, vă întrebăm pe voi. Aţi face asta?

Innovation Labs - Demo Day from TechSoup Romania on Vimeo.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite