Netflix deschide un birou dedicat Europei Centrale și de Est

0
Publicat:

Biroul Netflix dedicat Europei Centrale și de Est, cu sediul la Varșovia, a început să opereze din 5 septembrie. Echipa va sprijini afacerile Netflix din 28 de piețe din Europa Centrală și de Est, inclusiv România. 

Biroul Netflix de la Varșovia. FOTO Netflix
Biroul Netflix de la Varșovia. FOTO Netflix

Netflix caută acum profesioniști cu experiență în diferite medii, din întreaga regiune și nu numai, pentru a se alătura echipei CEE din Varșovia.

Compania s-a implicat constant în regiune prin extinderea atât a eforturilor de producție locală, cât și a investițiilor în cumpărarea de licențe pentru mai multe titluri autohtone.

Numai în România, Netflix a licențiat aproximativ 150 de titluri locale, printre care Miami Bici, Investitorii, Legații, Flavours of Romania, Căutătorul de Vânt, Complet Necunoscuți și unul dintre cele mai populare filme românești, Tata Mută Munții.

Biroul Netflix din Varșovia va aduce compania mai aproape de membrii și partenerii săi creativi și va contribui la construirea unor colaborări pe termen lung în regiune, precum și la crearea de noi oportunități pentru creatorii și producătorii de conținut, inclusiv în România.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite