Microsoft a început promovarea Windows 8 şi a tabletei Surface

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Windows 8 vine cu o interfaţă nouă, denumită Modern UI.
Windows 8 vine cu o interfaţă nouă, denumită Modern UI.

Windows 8 va fi lansat oficial la finalul lunii octombrie. Până atunci, Microsoft a început deja promovarea acestuia, printr-un material video. Iar Microsoft Surface a ajuns pe Twitter, după debutul pe Facebook în luna iunie.

Microsoft va investi în campania de promovare între 1,5 şi 1,8 miliarde de dolari, potrivit unui colaborator al „Forbes“. Însă rămân câteva dubii în ceea ce priveşte cifra, dat fiind că ar fi cea mai mare investiţie în promovare unui nou produs din istoria industriei, notează „CNet“.

Până atunci, Microsoft a introdus primul material de promovare care prezintă cele mai noi funcţii şi capabilităţi ale sistemului său de operare. De la uşurinţa în utilizare, atât de copii, cât şi de adulţi, şi până la aplicaţiile care vor fi disponibile în Windows Store. La final, este indicată data de lansare, 26 octombrie, împreună cu sloganul „Windows reimagined“.

Microsoft nu s-a limitat doar la un videoclip şi îşi promovează tableta Surface şi pe Twitter. Cu doar două mesaje publicate pe reţeaua socială şi în nici 24 de ore, produsul Microsoft a ajuns la peste 7.000 de abonaţi. Pe Facebook există o pagină pentru Surface încă din iunie şi a ajuns la aproximativ 7.800 de like-uri.

image

Cât despre terminalele cu Windows Phone 8, acestea vor ajunge pe piaţă la începutul lunii noiembrie. Cele mai importante lansări sunt Lumia 920, produs de Nokia, şi HTC 8X. Iar Samsung vine cu Ativ S, un Galaxy S III modificat pentru platforma Microsoft. Una dintre noutăţile sistemului de operare este că va avea Nokia Maps drept aplicaţie standard pentru hărţi, în timp ce Windows Phone 7 venea cu Bing Maps.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite