IMWorld 2013: Vizitatorii vor putea testa Google Glass, Oculus Rift şi Leap Motion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vizitatorii Internet & Mobile World 2013 (IMWorld 2013), eveniment dedicat soluţiilor digitale de business, ce va avea loc în Bucureşti între 9 şi 10 octombrie, vor avea ocazia să testeze ochelarii inteligenţi Google Glass, ochelarii de realitate virtuală Oculus Rift şi gadgetul Leap Motion.

„Cea de-a doua ediţie a IMWorld reuneşte vorbitori şi expozanţi de renume internaţional, pentru că intenţia noastră este să facilităm contactul între cei mai importanţi furnizori de soluţii digitale şi cei interesaţi să le folosească în proiectele şi afacerile lor. Tocmai de aceea, l-am invitat la acest eveniment pe Nick Sohnemann, fondator şi managing partner Future Candy, care va prezenta ochelarii Google, alături de analistul Jan-Keno Janssen”, a declarat Cristian Hossu, Managing Partner al Universum Events, organizatorul IMWorld.

Prezentarea va avea loc chiar în prima zi a evenimentului, pe 9 octombrie 2013, la ora 10:00, iar după aceea ochelarii pot fi testaţi în "Future Corner"-ul expoziţiei.

Mâine, pe site-ul Adevarul.ro, veţi putea citi, în premieră în România, impresiile lui Vlad Andriescu, despre ochelarii Google Glass. Vlad se află la sediul Google din California unde a avut ocazia să testeze gadgetul.

„Alţi ochelari, ce au la bază o tehnologie revoluţionară şi care vor fi prezentaţi, de asemenea, la IMWorld 2013, poartă numele de „Oculus Rift”. Programaţi pentru lansare la începutul lui 2014, ochelarii dispun de un vizor stetoscopic 3D şi senzori 9DOF şi permit utilizatorului să experimenteze jocurile video dintr-o perspectivă nouă şi să intre mai bine în pielea personajelor”, a adăugat Cristian Hossu.

Leap Motion este o altă piesă de tehnologie, care va fi dezvăluită publicului din România şi care permite controlarea computerului cu ajutorul gesturilor. Dispozitivul creează o arie de lucru de o jumătate de metru în jurul calculatorului, iar acţiunile din această zonă (mişcarea mâinilor, a degetelor sau a altor obiecte) se transmit direct, nefiind necesar un touchpad ori un mouse sau alte instrumente.

<a href="https://adevarul.ro/stil-de-viata/tehnologie/foto-video-adevarul-a-testat-leap-motion-un-1464712.html">Răzvan Băltăreţu s-a jucat cu gadgetul Leap Motion, şi puteţi citi impresiile lui aici.</a>  

Toate gadgeturile prezentate, precum şi alte noutăţi tehnologice vor fi disponibile pentru testare în „Future Corner-ul” IMWorld, eveniment ce reuneşte speakeri internaţionali de top, consultanţi şi dezvoltatori de soluţii digitale, în două zile de conferinţă şi 7.000 de metri de spaţiu expoziţional. Accesul vizitatorilor se face pe bază de pre-înregistrare, iar biletele „Very Early Bird” oferă un discount de 50% şi sunt disponibile până pe 13 septembrie pe www.imworld.ro.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite