Filmul „The Last of Us“ va fi diferit de jocul omonim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
the last of us

Jocul „The Last of Us“, unul dintre cele mai apreciate titluri pentru consolele Playstation, urmează să fie transformat într-un lungmetraj. Totuşi, potrivit IGN, diferenţele între joc şi film vor fi considerabile.

Neil Druckmann, directorul creativ al ”The Last of Us” a declarat că diferenţele se vor datora faptului că povestea de 15 ore din joc trebuie adaptată pentru un scenariu de două ore. Druckmann, care a scris şi scenariul jocului, spune că acest lucru se dovedeşte foarte dificil.

”Este super dificil fiindcă se întâmplă foarte multe lucruri în The Last of Us – chiar şi în secvenţele cinematice – care nu pot încăpea într-un film”, a declarat acesta.

El spune că multe dintre detaliile din joc au trebuit tăiate pentru a menţine concentrarea pe cele două personaje principale, Joel şi ellie.

”Este foarte mult conţinut. Şi un film trebuie să fie concentrat ca undă laser, aşa că la început m-am întrebat: despre ce e povestea asta? În mod evident, este despre Joel şi Ellie. Care sunt cele mai importante amănunte pe care nu le putem pierde? Începem cu astea şi le tăiem pe restul”, a mai Druckmann.

”Unele părţi vor fi similare cu jocul şi alte părţi vor fi destul diferite, dar este interesant şi mă ajută să înţeleg acest mediu – filmul – şi care sunt punctele sale forte în comparaţie cu jocurile video”, a conchis directorul creativ.

”The Last of Us”, lansat în 2013, este unul dintre cele mai bine privite titluri create exclusiv pentru consola Playstation 3. Jocul se desfăşoară într-o lume post-apocaliptică în care majoritatea oamenilor s-au transformat în zombie. Joel şi Ellie, protagoniştii acestei poveşti, deţin cheia pentru soluţionarea epidemiei.

Jocul va fi adus pe marile ecrane de studiol Screen Gems, cunoscut pentru franciza Resident Evil. Sam Raimi (Spider-Man, Evil Dead, Drag Me to Hell etc.) se numără printre producători, însă nu se ştie deocamdată cine va regiza filmul.

Maisie Williams, tânăra actriţă din Game of Thrones, ar putea juca rolul lui Ellie, iar fanii titlului speră ca ori Gerald Butler, ori Hugh Jackman, să îl interpreteze pe Joel. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite