Facebook schimbă din nou ce vedem în News Feed: paginile vor trebui să pună un anumit tip de postare
0
Facebook a anunţat o schimbare oficială a algoritmului de afişare a conţinutului din News Feed. Astfel, statusurile de la pagini nu vor mai fi atât de vizibile, ele fiind încurajate să posteze mai multe link-uri cu poze.
Chris Turitzin, manager de produs, a anunţat schimbarea pe blogul oficial al companiei. "Prin testare, am văzut că oamenii care văd mai multe statusuri pe Facebook, scriu şi ei. Mai multe update-uri de la prieteni duc la mai mult de 9 milioane de statusuri suplimentare în fiecare zi. Din acest motiv, le-am arătat oamenilor mai multe statusuri în News Feed", a anunţat Turitzin.
Un alt studiu al Facebook a arătat că oamenii nu se uită la statusurile paginilor la fel ca cele de la prieteni. Reţeaua socială vrea să-şi îmbunătăţească algoritmul şi să diferenţieze între cele două. Astfel, oamenii vor vedea mai multe statusuri de la prieteni, dar cele de la pagini vor fi reduse.
Pentru a ajunge totuşi în feed-ul utilizatorilor, paginile pot distribui actualizări cu link şi să lase imaginile apărute automat sub ele.

De acum, paginile care vor distribui link-uri în felul acesta nu vor mai apărea atât de des în feed.

Cele preferate de Facebook sunt cele de mai jos.