Analist: Apple va vinde cinci milioane de iPad Mini, dar va afecta vânzările de iPad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un iPad normal lângă o machetă de iPad Mini. FOTO Cult Of Mac
Un iPad normal lângă o machetă de iPad Mini. FOTO Cult Of Mac

Apple a anunţat un eveniment pentru 23 octombrie şi cel mai probabil va fi vorba de prezentarea unei tablete mai mici, denumită iPad Mini. Dar înainte de acest eveniment, un raport recent arată că la fiecare cinci iPad Mini vândute, Apple va pierde un client pentru un iPad normal.

Zvonurile despre un iPad mai mic s-au intensificat înainte de lansarea iPhone 5 şi, până acum, cea mai vehiculată informaţie este că va avea un ecran de 7,85 inci cu o rezoluţie de 1.024x768 pixeli, cum se regăseşte pe iPad-ul original şi iPad 2. 

Pe lista ipotetică de specificaţii mai figurează un procesor A5 dual-core cu o memorie RAM de 512 MB sau 1 GB şi un spaţiu de stocare de 8, 16 sau 32 GB, potrivit „TechRadar“.

Majoritatea componentelor urmează să fie dintr-o generaţie mai veche pentru ca tableta să concureze la nivel de preţ cu Nexus 7 de la Google sau Kindle Fire HD de la Amazon. De aceea, este posibil ca Apple să renunţe la conectivitatea 3G care este disponibilă pentru iPad-ul normal. Bateria ar urma să fie de aproximativ 4.500 mAh.

Însă, potrivit analistului Gene Munster de la firma Piper Jaffray, iPad Mini ar reduce din interesul pentru un iPad normal. Acesta a spus că vânzările de iPad Mini ar putea ajunge la cinci milioane de unităţi până la finalul anului. Munster a mai apreciat că vor fi vândute, inclusiv în 2013, un total de 95 de milioane de iPad-uri, dintre care un sfert vor fi iPad Mini, notează „Cult Of Mac“.

Preţul estimat pentru un iPad Mini este între 250 şi 300 de dolari, dar acesta va creşte, dacă va fi introdusă o versiune 3G. Acum, un iPad costă 500 de dolari, preţ la care Microsoft a lansat, la precomandă, tableta Surface. Kindle Fire HD de 7 inci costă 200 de dolari, la fel ca Nexus 7, dar produsul Amazon este disponibil şi în versiunea de 8,99 inci la preţul de 300 de dolari.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite