Academia Lime ”First Ride”, organizată pentru prima oară la Bucureşti pentru a promova responsabilitatea în trafic

0
0

La doar două luni după lansarea din România, Lime a organizat ieri, în premieră la Bucureşti, prima Academie “First Ride”, siguranţa fiind principala prioritate.

În cadrul Academiei Lime „First Ride”, organizată în Parcul Regele Mihai I (fostul Parc Herăstrău), echipa locală Lime a interacţionat cu utilizatorii, fiindu-le prezentate noţiuni de bază despre deplasarea în siguranţă pe trotinetă, parcarea corectă şi responsabilă şi, nu în ultimul rând, utilizarea în mod corect a aplicaţiei Lime.

Participanţii au avut ocazia să afle informţii utile despre practicile de deplasare în siguranţă, oprire, parcare, manevrarea trotinetei şi, în acelaşi timp, au putut să îşi îmbunătăţească timp de o jumătate de oră abilităţile de a conduce trotineta pe un traseu de antrenament special amenajat.

Imagine indisponibilă

Peste 60 de utilizatori prezenţi au semnat angajamentul „Respect the Ride” şi au primit o cască de protecţie Lime şi un voucher pentru o călătorie gratuită prin oraş.

Angajamentul “Respect the Ride” vizează: 

  • Deplasarea în mod responsabil în orice moment;
  • Utilizarea trotinetelor în termenii legali specifici fiecărei zone/ţări;
  • Evitarea parcării pe trotuare, în zonele pietonale, rampe de serviciu şi staţii de autobuz/tranzit;
  • Parcarea adecvată, preferabil între copaci sau în zonele de parcare amenajate pentru trotinete/biciclete:
  • Utilizarea căştii de protecţie în timpul călătoriei şi purtarea hainelor/accesoriilor reflectorizante pe timp de noapte:
  • Respectarea tuturor regulilor de trafic şi a limitelor de viteză;
  • Conştientizarea prezenţei partenerilor de trafic: automobile, pietoni, alţi utilizatori de servicii de mobilitate urbană.
Tehnologie


Ultimele știri
Cele mai citite