Tehnici prin care eliminaţi rapid stresul: cum vă ajută un simplu exerciţiu de respiraţie, un suc natural sau un duş rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul poate fi cauzat de o mulţime de factori şi este resimţit la diferite intensităţi. Oricum ar fi, stresul constant deteriorează sănătatea fizică şi psihică, însă trebuie să fiţi conştienţi de faptul că acesta poate fi prevenit şi eliminat.

Fiziologic, stresul este un răspuns al organismului la situaţii în care se simte ameninţat. Când ne simţim în pericol, sistemul nostru nervos reacţionează prin eliberarea hormonilor de stres, cum ar fi adrenalina şi cortizolul.

În situaţii de criză, stresul ne poate ajuta să rămânem alerţi, energici şi ne dă puterea să găsim o rezolvare rapidă şi să depăşim problemele. În mod normal, odată ce ameninţarea dispare, corpul nostru se relaxează, stresul dispare şi totul revine la normal. Totuşi, astăzi ritmul alert şi stilul de viaţă îi face pe oameni să fie din ce în ce mai stresaţi şi să găsească o mulţime de motive mai mici sau mai mari pentru a se simţi astfel.

Trebuie însă să fim conştientizăm că dacă acest sentiment de stres persistă, sănătatea noastră va avea de suferit şi vom experimenta stări de anxietate. De asemenea, trebuie să ştim că există soluţii pentru prevenirea şi eliminarea stresului. Aşadar, data viitoare când vă simţiţi copleşiţi puteţi încerca aceste tehnici pentru a vă elibera de stres şi a vă relaxa rapid, după cum scrie site-ul Life Hack.

Concentraţi-vă pe respiraţie

Dacă simţiţi o apăsare în piept, sunteţi îngrijoraţi sau resimţiţi o stare de anxietate poate fi şi pentru că respiraţi prea repede sau superficial. Încetiniţi respiraţia pentru a vă echilibra mintea, cea mai sigură şi eficientă metodă este să inhalaţi aer timp de 5 secunde şi să expiraţi tot timp de 5 secunde.

Calmaţi-vă

Dacă vă calmaţi mintea şi corpul veţi găsi un echilibru care vă va permite să luaţi decizii mult mai bune. O tehnică străveche folosită de yoghini este să deschideţi uşor gura, să curbaţi limba şi să-i permiteţi să pătrundă printre buze, apoi inhalaţi aer pe gură şi eliminaţi-l pe nas. Dacă nu puteţi să vă curbaţi limba, ţineţi buzele în forma literei O şi respiraţi astfel timp de 2-3 minute.

Luaţi o pauză

Dacă reacţionaţi foarte repede într-o situaţie de criză există mari şanse să spuneţi sau să faceţi lucruri pe care mai târziu le veţi regreta. Cu excepţia cazului în care vă aflaţi într-o situaţie de urgenţă, răspunsul poate aştepta câteva minute în plus. Încercaţi mai întâi să luaţi o pauză în care să respiraţi adânc, să vă calmaţi şi să vă puneţi ordine în gânduri.

Faceţi o plimbare în natură

Plimbările în aer liber au un efect de calmare aproape instant. Fie că alegeţi să staţi pe o plajă şi să ascultaţi valurile, să vă plimbaţi printr-un parc şi să ascultaţi păsările cântând, doar ieşiţi afară şi lăsaţi natura să vă relaxeze.

Faceţi execiţii

Exerciţiile eliberează adrenalina şi endorfinele care vă fac să vă simţiţi bine. Încercaţi să vă concentraţi exclusiv pe activitate pe care o întreprindeţi, observaţi tehnicile pe care le folosiţi şi cum vă fac să vă simţiţi, fiţi conştienţi de corpul vostru. Plimbaţi-vă, alergaţi, mergeţi cu bicicleta sau faceţi o şedinţă de yoga. De asemenea, câteva exerciţii rapide în pauza de prânz vă ajută să fiţi mai concentraţi şi mai calmi când reveniţi la treabă.

Faceţi un duş rece

Hidroterapia este o ştiinţă precisă, sofisticată şi are o multitudine de beneficii pentru corp şi minte. Pe lângă faptul că reduc stresul, duşurile reci deschid capilarele, iar când revin la normal împing sângele înapoi la organe. De asemenea, acest proces stimulează secreţia sănătoasă a sistemului glandular şi lasă pielea radiantă. Nu uitaţi să începeţi cu extremităţile – picioare, mâini şi braţe.

Ascultaţi muzică relaxantă

Muzica are puterea de a ne transforma instantaneu energia, fie că ne face fericiţi sau ne întristează. Alegeţi muzică înălţătoare în ton, versuri şi energie. Muzica pozitivă creează gânduri pozitive.

Fiţi recunoscători

Oricare ar fi motivul stresului trebuie să conştientizaţi că este un mod de a gândi sau o credinţă. De asemenea, trebuie să ştiţi că aveţi control deplin asupra propriilor gânduri, chiar dacă de multe ori nu pare a fi aşa. Doi oameni pot fi în aceeaşi situaţie, dar doar unul dintre aceştia se poate simţi stresat şi asta din cauză că are un mod negativ de gândire. Aşa că luaţi o pauză, nu vă mai faceţi griji, nu vă mai panicaţi şi întocmiţi o listă a lucrurilor pentru care sunteţi recunoscători – fie că este vorba despre faptul că aveţi un acoperiş deasupra capului, locuiţi într-un oraş frumos sau aveţi o familie minunată.

Vizualizaţi succesul

Împiedică-ţi mintea să-şi imagineze „cel mai rău scenariu“ şi în schimb încearcaţi să vă concentraţi pe ceea ce vă doriţi cu adevărat şi nu pe fricile şi piedicile pe care le-aţi putea întâmpina pe drumul spre atingerea unui anumit obiectiv. Amintiţi-vă că nu vă permiteţi să pierdeţi energie gândindu-vă la lucruri pe care nu vi le doriţi.

Beţi un suc natural

Sucurile naturale din legume sau fructe vă oferă un impuls mintal, vă întăresc sistemul imunitar şi vă elimină poftele nesănătoase, iar creierul va avea mai multă energie. Încercaţi un amestesc de varză kale, spanac, ghimbir şi lămâie cu puţină banană şi afine. 

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite