Visele urâte şi igiena emoţională. „Suferim prin visuri şi ne vindecăm prin vise“

Visele urâte par să contribuie la o mai bună gestionare a vieţii afective, cele două componente influenţându-se reciproc. Abordările psihanaltice şi cele propuse în domeniul neuroştiinţei încearcă să pătrundă misterul activităţii onirice în interacţiunea sa cu emoţiile.

Lucrările recente în neuroştiinţă atribuie două roluri principale somnului şi viselor: restaurarea echilibrului undelor cerebrale şi consolidarea memoriei, precum şi menţinerea conexiunilor sinaptice în care amintirile sunt realizate.

 Astfel, concluziile neuroştiinţei coincid în oarecare măsură cu interpretările psihanalistului Sigmund Freud şi cu explicaţiile psihologice cu privire la sensul şi funcţia viselor. Cumulând punctele de vedere ale acestor ramuri, studiile au dedus cum  semnificaţia pe care o atribuim viselor derivă din rolul lor în unificarea sensului emoţional pe care oamenii îl dau trecutului şi  prezentului, precum şi deschiderea către viitor.

Emoţiile şi stresul resimţite în vis pot avea consecinţe afective, chiar fiziologice foarte reale. Au fost raportate cazuri unde coşmarurile au contribuit la atacuri de inimă.

„Mare parte din lucrările experţilor au constat în diferenţierea trăirilor experimentate în vis şi în realitate”, afirmă Tore Nielsen, profesor la Universitatea din Montreal şi fondatorul Laboratorului de Vise şi Coşmaruri, creat în anul 1991. 

Cand visăm nu avem foarte mult control asupra acţiunilor şi ideilor noastre. Suntem suspendaţi la un singur fir al gândurilor de la care e foarte greu să ne detasăm. Chiar dacă luăm parte la acţiunile din vis avem totuşi impresia de a fi un simplu martor incapabil de a evalua verosimilitatea unei situaţii, însă emoţiile sunt extrem de prezente, chiar dacă visul în sine nu se înscrie mereu în memorie. 

„Ceea ce reprezintă marele miracol al existenţei visului e cum creierul e capabil să recreeze o lume ce poate fi identică cu realitatea, însă nu avem nicio idee despre maniera în care se atinge această posibilitate”, a adăugat Tore Nielsen. Astfel, studiul viselor provoacă noi întrebări cu privire la modul în care este animată conştiinţa.

„Cand dormim putem fi în acelaşi timp inconştienţi, în stadiile profunde ale somnului, dar şi conştienţi în timp ce visăm. Cu ajutorul imageriei cerebrale, noi încercăm să observăm tranziţia dintre cele două regimuri ale conştiinţei.”, a explicat Francesa Siclari, neurolog, cercetătoare la  Center for Sleep and Consciousness  ( n. r. Centru al Somnului şi Conştiinţei al Universităţii din Wisconsin). 

Contrastul dintre cele două stări joacă un rol important în încercările de a identifica punctul în care fluxul conştiinţei este întrerupt sau reluat.

La sfârşitul anilor 50, Michel Jouvet, cercetător francez identifică o stare de somn particulară pe care o denumeşte „somn paradoxal” deoarece în timpul somnului animat de vise, activitatea cerebrală simulează o activare corticală similară cu cea prezentă în timpul stării de veghe. Practic, creierul se trezeşte când cel ce visează doarme. Mecanismul a fost explicat datorită inovaţiilor în domeniul imageriei care au sugerat că anumite zone cerebrale sunt mult mai active decât altele. De exemplu, zonele care produc imagini sunt mult mai animate decât cele care se ocupă de plasarea unor obiecte în contextul propriu.

Între explicaţiile date de neurobiologişti care consideră că visele sunt doar produse aleatorii ale chimiei creierului, precum şi cele date de freudieni, care atribuie fiecărui vis realizarea sau frustrarea unei dorinţe din copilărie, profesorul Ernest Hartmann  propune ideea că visele sunt ghidate până la urmă de  emoţiile visătorului.

Coşmarurile pot distorsiona percepţiile într-o manieră foarte intensă  şi înspăimântătoare inducând o stare de panică şi frică care persistă după trezire. Majoritatea copiilor au coşmaruri mai ales între vârstele de 5 şi 12 ani, potrivit Academiei Americane de Medicina al Somnului (AASM). Coşmarurile copiilor pot fi provocate în cele mai multe cazuri după ascultarea unor poveşti înfricoşătoare sau vizionarea unor filme. În cazul adulţilor pot fi observate elemente declanşatoare similare. 

Lauri Quinn Loewenberg, un analist expert  de vise studiază metode de deblocare a viselor, definindu-le ca o continuare a fluxului gândurilor din starea de veghe : "Coşmarul este atunci când ne gândim la probleme dificile în faza REM (Rapid Eye Movement- Mişcare rapidă a ochilor) şi încercăm să le rezolvăm. De multe ori încercăm să ignorăm problemele noastre dificile, cu care suntem în dezacord în timpul zilei, dar când dormim şi suntem forţaţi să fim singuri în capul nostru, acestea vor fi abordate pe alte căi ", a declarat Lowenberg, citată de Medical Daily.

Emoţiile din vis sunt mult mai intense decât cele resimţite în realitate, iar în cele mai multe cazuri ele au o conotaţie mult mai negativă, fiind legate de frică sau anxietate. În 2004, Sophie Schwartz a analizat o vastă bancă de date ce eşantiona relatări de vise, studiul său ajungând să distingă două categorii de vise cu un conţinut emoţional : cele ce fac referire la viaţa cotidiană recentă şi visele care conţin emoţii „primitive” cum ar fi frica faţă de stimuli periculoşi. Concluziile au condus deci la ideea că visul participa la mecanismul  unei stabilizări emoţionale, indispensabilă pentru echilibrul psihic.

Abordarea evoluţionistă a filozofului finlandez Antti Revonsuo sugera încă de la începutul anilor 2000 că visele ar ajuta la construirea unor reacţii eficiente şi adaptate la situaţiile care ne pun în dificultate în viaţa reală. Acesta a pornit de la ipoteza evoluţionistă care consideră că orice mecanism biologic îndeplineşte o funcţie pentru organism, deducându-se de aici că visul nu poate fi inutil, altfel evoluţia ar fi avut grijă să se debaraseze de balast.  Pentru Antti Revonsuo, aceste elemente demonstrează că activitatea onirică ne permite o simulare şi o exersare a reflexelor emoţionale în faţa unor situaţii periculoase într-un mediu unde suntem fizic în siguranţă. Visele atenuează astfel conotaţiile negative ale unor evenimente tulburătoare sau traumatizante  care sunt reactivate şi simulate într-un nou context.

Chiar şi Gaston Bachelard evoca  în lucrarea „Apa şi visele” , într-o nota poetică caracteristică şi intuitivă din punct de vedere ştiinţific, cum  visele, în comparaţie cu gândurile şi imaginile conştiente,  sunt cu mult  mai dependente de cele patru elemente fundamentale. Colericii visează incendii, războaie crime ; flegmaticii lacuri, fluvii, inundaţii ; melancolicii inmormântări, fantome, sicrie, iar  sangvinii visează la zboruri de păsări, festinuri, concerte, şi „tot felul de lucruri pe care nu îndrăznim să le menţionăm aici”. „Suferim prin visuri şi ne vindecăm  prin vise.”, mai notează Gaston Bachelard.