VIDEO Istoria negocierilor asupra climatului global, în 83 de secunde
0Istoricul tutor negocierilor de-a lungul timpului cu privire la măsurile care trebuie luate pentru menţinerea climatului global a fost sintetizat de norvegienii de la Cicero (Center for International Climate and Environmental Research), din Oslo. Într-un clip de 83 de secunde, animaţia ilustrează acordurile globale începând cu Protoculul Kyoto din 1997.
Mii de activişti, delegaţi şi jurnalişti se întâlnesc în fiecare an la conferinţa organizată de Naţiunile Unite pentru dezbateri pe marginea climatului global, într-un eveniment clasificat de publicaţia „Time” drept „un exerciţiu anual de inutilitate”.
În fiecare an, alertele legate de schimbările climatice sunt tot mai alarmante şi mai numeroase, în urma studiilor, până la imunizarea publicului larg în privinţa tratatelor sau a măsurilor.
Evenimentul de anul acesta a avut loc în Qatar (26 noiembrie – 8 decembrie) şi a marcat a 18-a sesiune a conferinţei UNFCCC (United Nations Framework Convention on Climate Change – Convenţia cadru asupra schimbărilor climatice a Naţiunilor Unite).
Protocolul Kyoto, în vârstă de 15 ani, rămâne în vigoare pentru încă opt, în condiţiile în care Rusia, Canada şi Japonia s-au retras din acord, iar Europa şi Australia sunt responsabile doar pentru 15% din emisiile la nivel global.