VIDEO Două incursiuni deasupra Europei, filmate de pe Staţia Spaţială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia Spaţială Internaţională are la bord trei astronauţi acum
Staţia Spaţială Internaţională are la bord trei astronauţi acum

Un astronaut de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a înregistrat un video de tip timelapse în timp ce trecea pe deasupra Europei. Ce a ieşit e de-a dreptul superb.

Videoclipul publicat de Agenţia Spaţială Europeană pe contul ei de YouTube a fost înregistrat de germanul Alexander Gerst, aflat la bordul Staţiei Spaţiale. Timelapse-ul urmăreşte două treceri ale Staţiei pe deasupra Europei.

Staţia Spaţială Internaţională călătoreşte cu o viteză de 28.800 de kilometri pe oră pe orbita Terrei, aşadar, în 90 de minute face o rotaţie completă a Pământului. De multe ori, astronauţii lasă o cameră foto digitală în modulul Cupola, din cadrul Staţiei Spaţiale, pentru a face mai multe poze la intervale de câteva secunde. În Cupola, astronauţii pot observa Pământul de la distanţă.

Alexander Gerst e geofizician şi vulcanolog şi a fost ales de Agenţia Spaţială Europeană pentru a se duce pe SSI în 2009. El face mai multe experimente de ştiinţă, biologie şi fiziologie umană la bordul Staţiei.

Puteţi urmări clipul filmat de el în imaginile de mai jos. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite