Ţestoasa Cleopatra primeşte o carapace nouă, realizată cu imprimanta 3D

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roger Henry, un student al Universităţii Tehnice din Colorado, a proiectat o proteză pentru carapace, pe care a realizat-o cu ajutorul unei imprimante 3D, pentru o ţestoasă bolnavă.

Ţestoasa leopard, Cleopatra, a fost adoptată de asociaţia Canyon Crittes Reptile Rescue din Colorado. Aceasta suferă de o condiţie metabolică osoasă, declanşată de o nutriţie nepotrivită, şi care determină dezvoltarea neregulată a carapacei, din punct de vedere al grosimii, în formă piramidală.

„Am auzit că această ţestoasă era bolnavă şi avea nevoie de ajutor, şi mi s-a părut că este ceea ce trebuie să fac”, a declarat Henry pentru Denver Post. Acesta a petrecut aproximativ 600 de ore realizând proteza, pentru a se asigura că aceasta i se potriveşte Cleopatrei.

Din cauza faptului că ţestoasele se împerchează căţărându-se una pe cealaltă, carapacea sensibilă a Cleopatrei se degradează în unele părţi, fiind, astfel, expusă infecţiilor. 

image

Cleopatra ar putea supravieţui până la 80 de ani

Noua carapace se ataşează prin arici, şi trebuie purtată numai atunci când Cleopatra se află în preajma altor ţestoase. Aceasta este realizată din plastic pe bază de porumb, biodegradabil.

Totuşi, este de aşteptat ca propria ei carapace să crească la loc în câţiva ani, mulţumită mediului optim şi a dietei bogate în păpădie şi cactus. 

image

Nu se ştie vârsta exactă a ţestoasei, însă îngrijitorii ei cred că este adolescentă, şi ar putea trăi până la 80 de ani, crescând triplu faţă de mărimea ei actuală, ceea ce înseamnă că este posibil să aibă nevoie de carapace noi de-a lungul anilor.

O astfel de proteză realizată la imprimanta 3D a fost oferită, în trecut, şi unui căţel născut cu malformaţii la ambele picioare din faţă. Căţelul s-a acomodat repede cu protezele, şi a început să alerge imediat ce i-au fost puse.  

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite