Resturi fosilizate ale unui dinozaur ierbivor, care a trăit în urmă cu 113 milioane de ani, descoperite în Australia
0Paleontologii au anunţat joi că scheletul parţial al creaturii, numite Diluvicursor pickeringi, care a trăit acum 113 milioane de ani, furnizează informaţii despre zona în care dinozaurii trăiau în Australia în timpul perioadei Cretacice, când încă era legată de Antarctica.
''Scheletele de dinozauri din Australia sunt foarte rare'', a declarat paleontologul Matthew Herne, profesor la Universitatea din Queensland, subliniind că Diluvicursor reprezintă doar a 19-a fosilă de dinozaur descoperită în Australia.
Rămăşiţele de Diluvicursor au fost găsite printre bucăţile fosilizate ale unor copaci, luate de ape în timpul inundaţiilor. Situl se află pe coasta de sud a statului Victoria, la 170 de kilometri de Melbourne.
Diluvicursor avea 2,3 metri lungime. Herne a spus că greutatea sa poate fi "comparată cu a unui curcan domestic însă mult mai mare din cauză că avea coadă". Resturile de fosile includ aproape toată coada, părţi din piciorul stâng şi întreg piciorul drept.
El a trăit împreună cu alţi dinozauri ierbivori de 6 metri lungime, dar şi alături de alţii cu platoşă precum ţestoase, replile zburătoare numite pterosaurs. Herne mai spune că Diluvicursor a făcut parte din grupul numit onithopods.
Rezultatele descoperirii au fost publicate în revista de specialitate PerrJ.