Raport al Naţiunilor Unite: Lumea trebuie să înceteze folosirea combustibililor fosili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea trebuie să îşi canalizeze atenţia către sursele regenerabile de energie şi să renunţe la combustibilii fosili, dacă doreşte într-adevăr să lupte împotriva schimbărilor climatice, arată un nou raport al ONU, publicat duminică la Berlin, potrivit BBC.

Oamenii de ştiinţă şi oficialii guvernamentali notează în document că în prezent gazele naturale sunt resursele care fac trecerea de la combustibilii fosili (cărbune, petrol) către resursele regenerabile, însă procesul este unul de durată.

„Ţările pot face această trecere dacă au voinţă politică. Avem toate tehnologiile. Amânarea se va răsfrânge asupra economiilor noastre, precum şi asupra sănătăţii”, a declarat secretarul britanic al Energiei şi al Schimbărilor Climatice, Ed Davey.

Raportul estimeză că circa jumătate din cantitatea de dioxid de carbon pe care oamenii au eliberat-o în atmosferă din anul 1750 a fost emisă în ultimii 40 de ani.

Documentul ONU mai subliniază că temperatura medie la suprafaţa globului va creşte cu valori cuprinse între 3,7 grade Celsius şi 4,8 în anul 2100, dacă nu se iau măsuri în acest sens. Oamenii de ştiinţă atrag atenţia că aceste valori depăşesc cu mult nivelul de circa 2 grade, considerat ca fiind un punct în care schimbările climatice ireversibile pot avea loc.

În 2010, temperatura la suprafaţa solului a fost cu 1,07 grade peste media anilor din secolul trecut, potrivit Agenţiei oceanice şi atmosferice americane.

Pentru a combate efectele încălzirii globale, cercetătorii de la ONU precizează că emisiile de carbon din 2050 ar trebui să fie cu circa 40-70 % mai mici decât cele înregistrate în anul 2010.

Raportul ONU mai subliniază faptul că în prezent sursele de energie regenerabile sunt din ce în ce mai atractive din punct de vedere economic faţă de combustibilii fosili, având totodată o gamă mult mai largă de beneficii precum securitatea energetică şi lipsa poluării.


Citeşte şi:

Încălzirea globală: oamenii au nevoie de un plan de rezervă pentru a se salva

Lumea ar avea nevoie de un plan de rezervă pentru lupta împotriva schimbării climatice, crede un specialist în mediu. Acest lucru vine din cauza incapacităţii politicienilor de a reduce emisiile de carbon.

Apocalipsa climatică: foamete, conflicte şi fenomene extreme

Raportul final al IPCC privind schimbările climatice aduce în lumină probleme dificile cu care se vor confrunta oamenii în următorii ani, dacă nu se iau măsuri concrete. Raportul avertizează asupra consecinţelor activităţii umane.

Europenii consideră că politicile climatice sunt soluţia pentru redresarea economică şi crearea de locuri de muncă

Conform unui sondaj de opinie Eurobarometru special privind schimbările climatice, patru din cinci persoane din Uniunea Europeană recunosc faptul că economia şi ocuparea forţei de muncă pot fi impulsionate prin combaterea schimbărilor climatice şi prin utilizarea mai eficientă a energiei.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite