În premieră, o organizaţie de protecţie a mediului a reuşit să adune deşeuri din Marea Insulă de Gunoaie din Pacific

0
0
FOTO The Ocean Cleanup
FOTO The Ocean Cleanup

Pentru prima oară în istorie, organizaţia The Ocean Cleanup a reuşit să colecteze gunoi din Marea Insulă de Gunoi din Pacific.

Misiunea a fost reuşită datorită unui nou sistem de colectare a deşeurilor, care se foloseşte de forţele naturale ale oceanului pentru a prinde cantităţi mari de gunoi care pluteşte pe apele Pacificului, în zona cunoscută drept Marea Insulă de Gunoi.

Aceasta se află la jumătatea distanţei dintre California şi Hawaii, şi se numeşte astfel datorită unei cantităţi gigantice, de peste un trilion de bucăţi de gunoaie care se adună aici din cauza unui vârtej de două ori mai mare decât statul Texas.

Soluţia care ar permite colectarea deşeurilor în mai puţin de 10 ani

Oamenii de ştiinţă au descoperit această zonă în anii 90, spunând atunci că va fi nevoie de mii de ani pentru a o curăţa. Cu toate acestea, în octombrie 2012, Boyan Slat, un inventator olandez, a prezentat o soluţie în cadrul unei conferinţe TEDx, care ar permite colectarea deşeurilor în mai puţin de 10 ani.

Slat a adunat în perioada următoare 2.2 milioane de dolari din crowdfunding şi multe ale milioane din donaţii ale investitorilor. Astfel, tânărul olandez a putut dezvolta nava System 001/B, care este capabilă să adune în plasele ei, pe lângă deşeurile mari şi vizibile, resturi de plastic foarte mici, de numai 1 milimetru.

Nava tractează un dispozitiv plutitor uriaş, un flotor de 600 de metri lungime, situat la suprafaţa apei, precum şi o sită aflată la trei metri adâncime. Flotorul opreşte ieşirea plasticului pe deasupra sistemului, iar sita împiedică ”evadarea” deşeurilor pe dedesubt.

Misiunea organizaţiei The Ocean Cleanup este însă abia la început. Succesul lui System 001/B este încurajator, dar membrii organizaţiei recunosc că mai au multe lucruri de făcut şi vor să dezvolte un sistem capabil să reziste la cantităţi uriaşe de plastic, pe o durată lungă de timp. Odată colectat, plasticul va fi readus pe ţărm şi reciclat.

Știință


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri