FOTO Aerografit, cel mai ușor material din lume
0
Cercetătorii au creat cel mai ușor material din lume. Acesta se va numi „Aerografit”, conduce curentul eletric și este rezistent la acțiuni chimice, ceea ce înseamnă că poate fi folosit chiar și la viitoarele generații de baterii.
Cei care l-au descoperit sunt oameni de știință de la Universitatea Tehnică din Hamburg și de la Universitatea din Kiel (Germania). Materialul este compus dintr-o rețea de nanotuburi de carbon și a fost descoperit când cercetătorii studiau îmbinările tridimensionale ale structurilor de carbon, informează „The Verge”.
Materialul este compus în proporție de 99,9% din aer, iar o bucată mare din el ar arăta ca un burete negru. Acesta are o densitate mai mică de 0,2 miligrame pe centimetru cub și un factor de compresie de 1.000 de ori înainte de a reveni la forma inițială. Totodată, susține de 35 de ori mai multă greutate decât aerogelul, primul material ultraușor descoperit în 2006.
Aerografitul vine la doar opt luni după descoperirea unui alt material ușor și rezistent. Precedentul are o densitate de 0,99 miligrame pe centimetru cub, ceea ce îl face de 100 de ori mai ușor decât spuma poliuretanică folosită la izolații. Înainte de acesta a fost însă aerogelul, cunoscut și ca „fumul solid”. Acesta este un gel, dar în componența căruia lichidul a fost înlocuit cu gaz. Cele mai mari oportunități pentru acesta sunt în industria spațială datorită capacităților foarte bune de izolare.