Sfaturile lui Leon Dănăilă, medicul neurochirurg care a cucerit Facebook-ul, către tinerii la început de carieră: Aveţi nevoie de persistenţă, voinţă şi talent
0
Pentru a avea succes într-un anumit domeniu aveţi nevoie de persistenţă, voinţă şi talent, a declarat Leon Dănăilă, medic primar neurochirug, doctor în medicină şi academician, în cadrul “Connecting for Good”, conferinţă organizată de Fundaţia Vodafone România.
Leon Dănăilă, unul dintre cei importanţi neurochirurgi la nivel mondial şi cel care a revoluţionat operaţiile pe creier din România prin introducerea microscopului operator, a făcut furori atât pe Internet cât şi în ziare şi pe televiziuni după ce în urmă cu o lună a fost fotografiat mergând spre casă cu metroul. Medicul, de altfel unul foarte cunoscut publicului larg şi nu doar în domeniul său, a fost subiect de ştire timp de aproape două zile atrăgând astfel atenţia a sute de mii sau milioane de români care nu-l cunoşteau.
„Cei care îşi încep cariera într-un domeniu… orice se poate pe această lume, trebuie să aibă calităţi în domeniul respectiv. De exemplu, dacă cineva vrea să ajungă preşedintele României, poate face acest lucru, dar trebuie să aibă anumite calităţi. Şi, acum, când politica domină sectorul sanitar şi altele… iar, câteodată, în conducerea unor secţii vedem uşor şi prostia. Noi întâlnim frecvent astfel de cazuri. La mine a venit o persoană care era mai puţin intelectuală şi mi-a zis că i-a spus domnul «menajer» că nu se poate opera. Şi i-am zis: Doamnă, nu-i ziceţi «menajer» pentru că este manager. O să se supere dacă îl numiţi aşa”.