Satul gemenilor din Ucraina: de ce cred localnicii că ţinutul este binecuvântat VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În satul Velikaya Kopanya din Ucraina trăiesc nu mai puţin de 61 de perechi de gemeni, record datorită căruia a ajuns cunoscut ca ţinutul gemenilor.

În satul Velikaya Kopanya din Ucraina, unde trăiesc mai puţin de 4.000 de persoane, există un număr de 61 de perechi de gemeni, lucru care ar putea să ducă la includerea localităţii în Cartea Recordurilor. 

Deocamdată, satul gemenilor figurează printre recordurile naţionale, ţinând cont că numărul gemenilor născuţi aici este mai mare decât al gemenilor născuţi în orice altă zonă a ţării. „Din 2004, am avut între două şi trei perechi de gemeni care au venit pe lume în fiecare an”, după cum a precizat consilierul local Maryana Savka pentru un post de radio local. 

Maria Chorba este cea mai vârstnică persoană din sat care a avut o soră geamănă, iar copiii ei au la rândul lor trei perechi de gemeni. Aceasta şi-a adus aminte că mereu s-au născut mulţi gemeni în sat, povestind că se simte ca într-o mare familie.

Bineînţeles, mulţi dintre copiii care învaţă la şcoala din sat se ţin de şotii şi îşi păcălesc profesorii pretinzând că sunt celălalt frate sau soră ca să scape de o notă proastă. Nici adulţii nu se dau în lături de la glume care pornesc de la asemănările fizice, mai ales în cazul gemenilor identici, pe care este foarte greu să-i deosebeşti. 

image

FOTO Radio Svoboda 

Sarcinile gemelare sunt foarte întâlnite nu numai în cazul oamenilor, ci în mod straniu se întâmplă acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte animalele localnicilor. Tocmai din acest motiv, sătenii au ajuns să creadă că apa din sat ar fi binecuvântată şi că ar duce la creşterea fertilităţii celor care trăiesc în zonă. Există şi o legendă comform căreia o femeie dintr-un sat vecin, care nu reuşea să rămână însărcinată, a venit special la Velikaya Kopanya ca să bea din apa izvoarelor de aici şi nu numai că a reuşit să rămână gravidă, ci a dat naştere la gemeni.

image

Foarte mulţi oameni vin şi de la sute de kilometri depărtare ca să ia apă din satul gemenilor, Velikaya Kopanya. FOTO Karpat News

Deşi oamenii de ştiinţă din Ucraina au analizat apa din sat, nu au descoperit nimic deosebit, în afară de faptul că este foarte curată. Printre altele, şi acest lucru determină foarte mulţi oameni să vină şi de la sute de kilometri depărtare ca să ia apă, unii dintre ei afirmând într-un reportaj difuzat de BBC că dacă se va pune taxă pe apa din sat, ar fi  dispuşi să plătească. Vestea că femeile din localitate aduc gemeni pe lume a făcut şi ca domnişoarele din zonă să fie curtate de băieţi din sate învecinate, care visează să fie părinţi de gemeni. 

Velikaya Kopanya nu este singurul loc din lume unde numărul de gemeni este surprinzător de mare. Mai există astfel de locuri în Brazilia (Cândido Godói), în Nigeria (Igbo-Obra) şi în India (Kodinhi).

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite