Record de schiori în costum de baie: 1.000 de persoane au renunţat la haine şi au încălţat schiurile FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă sezonul bikinilor nu a început încă, 1.000 de schiori teribilişti din Rusia au ignorat temperaturile vitrege de afară şi s-au dezbrăcat în costume de baie pentru a intra în Cartea Recordurilor.

O mie de schiori curajoşi au renunţat la haine şi s-au urcat pe schiuri, „şerpuind”, cu sărituri, pe o pârtie din oraşul rusesc Soci. Participanţii la ineditul eveniment, îmbrăcaţi doar în costum de baie sau în pantaloni scurţi, au înregistrat aventura cu ajutorul camerelor GoPro, intenţionând să intre în Cartea Recordurilor cu „isprava“ lor. Aceştia au doborât recordul precendent, atins de 500 de participanţi care au schiat îmbrăcaţi la fel de sumar în localitatea urbană Sheregesh din Rusia, în 2013.

Noul eveniment a fost organizat în cadrul carnavalului montan BoogelWoogel, la staţiunea de schi cu vedere la Marea Neagră Soci, aceeaşi care a găzduit, în 2014, Jocurile Olimpice. 

image

Potrivit publicaţiei „Sputnik International“, organizatorii au declarat că mai bine de 2.400 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 70 de ani, s-au înscris iniţial în cursa nebunească, însă dintre aceştia s-au prezentat doar 1.000. 

image

Deşi au depăşit, în mod cert, performanţa anterioară, participanţii şi echipa din spatele evenimentului aşteaptă acum confirmarea oficială din partea reprezentanţilor Cărţii Recordurilor, care va sosi în decursul a 12 săptămâni. 

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite