Motivele pentru care norvegienii sunt cei mai fericiţi oameni de pe planetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Motivele pentru care norvegienii sunt cei mai fericiţi oameni din lume FOTO Shutterostock
Motivele pentru care norvegienii sunt cei mai fericiţi oameni din lume FOTO Shutterostock

Raportul Mondial al Fericirii a adus din nou în atenţie nivelul de satisfacţie al cetăţenilor din întreaga lume. Norvegienii deţin secretele unui stil de viaţă echilibrat, care le aduce încă o dată titlul de cei mai fericiţi oameni de pe planetă.

Al şaselea Raport Mondial al Fericirii, care măsoară anual în mod obiectiv nivelul de fericire al cetăţenilor din întreaga lume, a scos la iveală că Norvegia deţine recordul la acest capitol, fiind ţara cu cei mai fericiţi cetăţeni de pe planetă, scrie nbcnews.com. 

Clasamentul este realizat pe baza unui punctaj global care include şase factori: PIB-ul per locuitor, sprijinul social, speranţa pentru o viaţă sănătoasă, libertatea de a face schimbări în viaţă, generozitatea şi încrederea.

Principalele motive care influenţează nivelul de fericire al cetăţenilor unei ţări sunt:

Oferta locurilor de muncă

 V-aţi putea simţi nemulţumit de actualul loc de muncă, dar o variantă şi mai rea ar fi lipsa acestuia. Raportul arată că lipsa unui loc de muncă este unul din cele mai importante motive care duce la scăderea nivelului de fericire al oamenilor. Cu cât rata şomajului este mai mare, cu atât nivelul de fericire este mai scăzut.

Venituri mai mari

Nu este nicio noutate faptul că veniturile crescute pot reprezenta un motiv de bucurie, însă acest lucru se întâmplă numai până la un anumit punct. Un studiu realizat de Universitatea Princeton a confirmat faptul că persoanele care au un venit anual mai mare de 75.000 de dolari nu mai sunt fericite în urma câştigurilor salariale.

Echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală

Acest raport este un predictor puternic al nivelului de fericire. Dacă oamneii şi-ar petrece mai mult timp cu familia şi mai puţin la birou, iar munca ar fi mai puţin solicitantă, lucrurile s-ar mişca într-o direcţie mai bună.

Varietatea şi educaţia

Oamenii care desfăşoară aceleaşi activităţi zilnic au un nivel scăzut al satisfacţiei din cauza apariţiei monotoniei. Angajaţii care au posibilitatea de a dezvolta noi competenţe, raportează în mod regulat niveluri mai ridicate de fericire şi bunăstare.

Autonomia duce la satisfacţie

Pentru cea mai mare parte a cetăţenilor lumii, controlul asupra acţiunilor proprii poate crea o mai mare satisfacţie la locul de muncă. Autonomia oferă oamenilor mai multă libertate, unul dintre factorii cheie pentru atingerea stării de fericire generală.

Siguranţa locului de muncă şi pericolele impuse de job

Dacă locul de muncă pune sănătatea în pericol, nivelul fericirii va scădea considerabil. De asemenea, stabilitatea locului de muncă este un factor extrem de important în ceea ce priveşte atingerea nivelului optim de fericire.

Capitalul social

Deşi mai puţin important decât factori precum venitul, echilibrul dintre viaţa profesională şi personală sau autonomia, capitalul social poate influenţa nivelul fericirii la locul de muncă. De asemenea, relaţionarea şi buna colaborare între colegii de serviciu contribuie semnificativ la nivelul satisfacţiei la locul de muncă.

Tipul locului de mucă

Raportul sugerează că fiecare loc de muncă oferă un mai mare sau mai mic nivel de satisfacţie. De exemplu, persoanele care desfăşoară activităţi independente tind să raporteze un nivel de fericire mai mic, din cauza lipsei siguranţei afacerii şi a grijilor provocate de acest aspect.

Obiectivul acestui clasament anual este acela de a furniza un nou instrument folositor guvernelor, companiilor şi societăţii civile, pentru a ajuta ţările din lumea întreagă să găsească metode mai bune pentru a asigura bunăstarea cetăţenilor lor, a explicat pentru Reuters Jeffrey Sachs, directorul SDSN şi consilier special al secretarului general al ONU.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite