Mierea - tratament dulce pentru ten

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Licoarea magică a stupilor, mierea nu trebuie să lipsească din reţetele de înfrumuseţare. Ea conţine substanţe nutritive care hidratează şi menţin pielea catifelată timp îndelungat.

Măşti în funcţie de ten

•Pentru tenul normal, amestecă o lingură cu miere şi trei picături cu ulei esenţial de lavandă. Pasta aplic-o pe faţa spălată în prealabil, las-o să acţioneze 15 minute şi clăteşte-te cu apă caldă.

•Dacă pielea de pe faţă este uscată, ai nevoie de o hidratare intensă cu o mască din două banane, o linguriţă cu miere şi 150 ml de iaurt gras. Pasează bananele, apoi combină-le cu miere şi iaurt. Întinde pasta pe faţă şi clăteşte după 30 de minute.

•Ai tenul gras? Ca să elimini excesul de sebum, dă-te cu un amestec din trei morcovi şi patru linguri cu miere. Fierbe legumele, pasează-le, adaugă mierea şi ţine la rece 15 minute. Întinde masca pe faţă 10 minute, apoi spală-te cu apă rece. 

Gomaj pentru corp

Ca să elimini celulele moarte de pe corp şi să-ţi exfoliezi pielea fără a utiliza produse din comerţ, poţi încerca o pastă formată din mălai şi miere, în părţi egale. Masează-te cu acest amestec la duş, apoi dă-te cu o cremă hidratantă. Dacă ai pielea foarte sensibilă, poţi înlocui mălaiul cu tărâţe de grâu sau ovăz. Gomajul cu miere curăţă epiderma în profunzime.

Descoperă pe clickpentrufemei.ro cum poţi pregăti o mască cu miere pentru un păr rezistent.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite