Mică encic​lopedie a plantelor de apartament, cu 31 soiuri comune şi cum să le îngrijeşti corect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plante

Ca să „însufleţeşti” orice amenajare e suficient să pui şi câteva plante de apartament pe ici-colo. Aduc şi culoare, şi un pic de viaţă într-o încăpere.

Însă sunt atât de multe soiuri în magazine, încât e foarte posibil să te copleşească de-a dreptul variantele de la raft. Aşa că te ajutăm să te decizi cu o mică enciclopedie cu cele mai comune plante şi pretenţiile lor de îngrijire.

Există persoane care au întregi colecţii de plante de apartament, cu zeci, chiar sute de ghivece cu specimene pe care le îngrijesc ca la carte şi le oferă cele mai bune condiţii. Scriem despre ele într-un serial editorial numit „Plantele din interior” şi cu fiecare nou episod parcă ne vine să adăugăm încă o plăntuţă în coşul de cumpărături. Însă dacă am învăţat un lucru după fiecare filmare, acela este că fiecare soi în parte are nevoie de atenţie, grijă şi condiţii specifice ca să prospere. Şi dacă eşti la începutul colecţiei tale şi ţi-ar prinde bine câteva sfaturi, am adunat mai jos informaţii despre peste 30 specii de plante.

Cât de des să le uzi, de câtă lumină au nevoie, ce umiditate ar trebui să le asiguri şi alte informaţii esenţiale descoperi mai jos, într-o listă împărţită pe categorii pe care ar fi bine să o ai aproape de fiecare dată când ajungi la rafturile cu plante de apartament.

31 soiuri de plante de apartament, pe categorii

1. Licheni stabilizaţi

Super la modă în ultimul timp datorită popularizării designului biofil sunt lichenii stabilizaţi. Par artificiali, pentru că pot fi montaţi sub formă de tablouri şi alte decoraţiuni, dar sunt de fapt plante naturale crescute special pentru decoraţiuni interioare. Nu sunt vii, ci trec printr-un proces complex de pregătire prin care seva lor naturală este înlocuită cu o substanţă pe bază de glicerină şi astfel îşi păstrează aspectul pe care l-au avut la recoltare între cinci şi şapte ani. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să le asiguri anumite condiţii.

Continuarea articolului, aici.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite